Apel către noile lichele

(Doamna profesoara Zaharia (mama mea adica) a vrut sa transmita ceva generatiei ce acum populeaza liceul Borcea si nu numai. Mai jos este articolul:)


Nu sunt vreo ziaristă angajată la vreun mogul de presă, nu sunt membra vreunui partid- n-am fost decât membră a PCR, câteva luni în 1989, şi mi-a ajuns şi pentru perioada de după 1989-, nu sunt decât una dintre miile de profesoare, o bugetară nesimţită, care şi-a permis, cu neruşinare, să sărăcească această ţară, o bugetară care nu produce nimic concret şi care mai scoate şi tâmpiţi în urma prestaţiei sale- asa cum rezultă din discursul primului politician al ţării. "Mea culpa" (pentru pdl-işti, aceasta nu e o înjurătură)!
Recunosc acum că din 1990 şi până în acest an de graţie, am fost mereu în opoziţie, chiar şi atunci când au ieşit cei pe care i-am votat- de două ori s-a întâmplat – pentru că m-au dezamăgit toţi, mai mult sau mai puţin. De fiecare dată, însă, aveam speranţa că ceva se va schimba, o dată cu noua generaţie.
În ultimul timp, însă, lucrurile s-au schimbat într-un mod tragic!
A murit şi mama şi tata speranţei! Cred că toate rudele ei din ţară şi din străinătate! Cum? Prin pervertirea tinerilor liceeni, prin atragerea lor în pdl, nu pentru susţinerea unor cauze ale comunităţii, nu pentru a învăţa ceva cultură politică- măcar să poată deosebi stânga de dreapta sau ce e statul de drept- ci pentru a participa la mitinguri mai mult sau mai puţin electorale, după ce au fost „mituiţi” cu seri festive, petreceri, excursii – că bani sunt din plin pentru şi de la partid, nu pentru duşmanii poporului pdl-ist: profesori, medici, pensionari -ci pentru a atrage tineri la distracţie, că e an de criză.
Ce putem aştepta noi, cei mai în vârstă, de la asemenea viitori tineri politicieni? Mai putem spera că vom primi vreo urmă de pensie, dacă seniorii aceluiaşi partid îi învaţă pe tinerii pdl cum se poate fura de la amărâţi, având sau nu girul justiţiei?
Şi, ca şi cum nu ar fi fost suficient, am mai primit o lovitură, de astă dată, definitivă!
De aproximativ 16 ani mă ocup, voluntar, adică fără să fiu plătită- ca să înţeleagă şi pdl-iştii-, de un club de dezbateri, unde tinerii liceeni învaţă să vorbească în mod convingător în public, să producă propriile idei pe care să le poată susţine logic şi documentat, să respecte adversarul, să fie politicoşi, să accepte că au greşit, să recunoască valoarea autentică. În naivitatea mea, credeam că aceşti tineri, practicând argumentarea, nu vor lua decizii decât în cunoştinţă de cauză şi, mai ales, decizii morale. M-am înşelat, a câta oară, probabil nu şi ultima dată. Tinerii pdl-işti au primit misiune de la liderul lor, Cori, să „fure” tot ce învaţă de la ora de dezbateri pentru a-i învăţa pe ceilalţi „meserie”. Astfel, am fost asaltată de noi doritori de a practica dezbaterile, spre folosul pdl. Până aici, nimic de condamnat, în afara faptului că practica aminteşte de spionaj, tinerii putând să se înscrie la SRI, cu mari sanse de reusită la examenul pentru profilul psihologic al sri-stului de serviciu în slujba partidului. Dar dezbaterile se practică ţinând cont de anumite principii-morale şi democratice- fără de care practicarea dezbaterilor ar produce oameni lipsiţi de scrupule, aşa cum sunt actualii lideri pdl, care doresc: să câştige oricum, prin orice mijloace; să umilească adversarul, ca distracţie şi satisfacţie supremă, să urmărească doar interesul propriu, chiar dacă ceilalţi suferă, să profite de bunul simţ al celorlalţi pentru a-şi impune voinţa cu impertinenţă şi cu mult tupeu.
Am crezut că pregătesc măcar o parte a societăţii civile, dar, în cea mai mare parte, societatea civilă serveşte unui partid, încă de pe băncile şcolii.
Aşadar, tinere şi noi lichele, vă rog să lăsaţi pe adolescenţii noştri necontaminaţi de minciună, furt, spionaj. Faceţi prozelitism printre adulţi, nu pervertiţi personalităţi în formare. Nu-i îndemnaţi să se învoiască de la ore pentru a merge la un miting să-l întâlnească pe Zeus. E mai importantă şcoala, chiar dacă a produs tâmpiţi, ca cei care fac prozelitism politic acum şi considera bugetarii (adică profesorii care l-au învăţat carte, doctorii care îl tratează) drept duşmani ai poporului pdl-ist.

Cu dorinţa de a se fi născut în altă ţară şi cu nădejdea de a nu muri cu speranţa,
Prof. Carmen Zaharia, trainer în comunicare, instructor şi arbitru în debate,
membru antipdl

Cine se mai înscrie?

PS. Mulţumesc lui Ştefan pentru că mi-a găzduit „of-ul”.

Comentarii

anca a spus…
doamna profesoara are mare dreptate
Anonim a spus…
UP


Mă înclin doamna profesoară
Anonim a spus…
mai bine de atat nu cred ca putea fi zis. intradevar, pe unii din tinerii membri pdl buhusi(ca sa nu generalizam, totusi, desi nu ar fi nimic surprinzator)daca ii iei la bani marunti, nu stiu sa foloseasca in mod corect limba gramaticala.dar ei sunt ,,implicati in politica" dom'le. ce sa mai vorbim de cunostiintele legate de valorile si principiile unui partid politic,spre exmeplu marele partid din care fac acestia parte. cu siguranta, majoritatea din ei nu stie despre ce este vorba
Si inconstienta lor se vede cel mai bine, la acei adepti pdl a caror parinti sunt bugetari cu salariile scazute.este de-a dreptul prostesc....
Anonim a spus…
Doamna profesoara,

Propun o noua tema la debate (daca nu cumva a fost dezbatuta):
PRO-PDL VS. CONTRA-PDL.
As vrea sa cunosc finalul acestei dezbateri (daca se va sustine).
Cea mai buna echipa debate ar trebui sa sustina PRO-PDL.

Bafta.
Anonim a spus…
Unii au incercat sa se pregateasca pentru o meserie, nu le-a reusit...apoi au incercat sa-si gaseasca un job bun, nici asta nu le-a reusit...si-au dat doctoratul in stat degeaba, dupa care au izbutit sa devina 'fruncea' unui partid. Iar acum recruteaza dupa chipul si asemanarea lor. Bine bine, d'apoi cat de mare e gradina Ta, Doamne???
Razvan a spus…
De ceva vreme am preferat doar sa parcurg articolele de pe blog, fara sa mai si postez comentarii; insa la acest articol al minunatei doamne cu "lumanarea de la Penny" (prietenii stiu de ce), achiesez totalmente. Nu am trait zile mai grele pentru neamul asta, ca cele din ultimii doi ani. Mi s-a propus si mie sa fiu parte a "gandirii PD-L buhusene", dar am refuzat inca de la mijlocul intrebarii interlocutorului. Jenanta speta asta a pd-l-istului; tiparul lui ar trebui studiat la facultatea de psihologie!!!
Cu toate astea, doamna profesoara, observati ca noi, astia mai putin indoctrinati de-am mai ramas pe-aici, continuam sa zambim, sa glumim si sa gasim cuvinte frumoase de spus, fara a urmari vreun interes ascuns. Va sarut mana, doamna mea...
PS - si totusi de ce huiduie toata tzara asta, cand la ultimele alegeri s-a iesit cu turma la pus stampila pe PD-L??? Romanul, pare-mi-se, e un "labagiu" pentru ca de fiecare data si-a facut-o cu manuta lui (sa-mi fie scuzata exprimarea, dar vreau sa fie priceputa si de lichelele din articol).
Anonim a spus…
aveti perfecta dreptate, doamna profesoara! tara aceasta este condusa de niste ratati, alesi de popor.. noi ne-am facut-o cu mana noastra... si acum? ce ar trebui sa facem, daca nu sa le dam in cap?( si cum asta nu putem... )...
vorbim, suntem revoltati, dar ne limitam la vorbe, practic nimic...
speranta noastra este la acesti tineri, care inca nu stiu ce inseamna sa fii hot, sa fii hain, sa nu te gandesti la cei din jur... poate prin "inocenta" lor vor reusi totusi sa schimbe ceva, sa faca ceva pentru partid, si implicit pentru tara...

si cred ca ar trebui sa se inceapa cu niste lectii de limba romana, caci avem mari deficiente in acest domeniu.. haideti ca noi, cei mai mari, sa primim viitorul tarii, pe tinerii nostri, in sanul nostru, si sa invatam de la ei ce inseamna a vorbi corect, a gandi corect si a proceda corect, atat pentru binele nostru, personal, cat si al intregii tari, implicit a bugetarilor necajiti..
RaluSite a spus…
Te astept in Bahrain... la caldura.. fara stres... Niciodata nu te-am 'vazut' atat de pornita decat la revolutie cand ai vrut sa iesi in stada sa dai foc la carnetul de partid.... daca e asa.. atunci e grav!
Anonim a spus…
Excelent articol Doamna profesoara...Dar sa vedeti si ce "membri" isi recruteaza PARTIDUL: "tineri liceeni in curs de formare" care habar nu au ce e cu partidu, ce urmareste acest partid, politica sa...etc...si habar nu au pe cine cauta acolo...e adevarat sunt momiti cu petreceri, excursi..etc..(cum spune-ti si dvs.) Habar nu au ce se intampla in jurul lor! Cat de naivi, si inconstienti pot fi....cand partintii multora din copii Buhuseni poate chiar si ai lor..sunt in ITALIA...in loc sa fie langa ei, si stau cu bunici...din a cui cauza? - A lui BASESCU...Si ei ce fac? - Se duc la PARTID! Si asta e unu din putinele exemple din care tinerii membri ar trebui sa isi da seama ca e o greseala , si o incercare de tip "Basista" de manipulare a tineretului...si ca sa imi sustin ideea de manipulare a tineretului...LEGALIZAREA DROGURILOR USOARE.. cu acest scop a fost menita !
Podoleanu Iulian. a spus…
Pentru domnul/domnisoara/doamna Anonim care afirma ca "daca ii iei la bani marunti, nu stiu sa foloseasca in mod corect limba gramaticala".
Te rog frumos ca data viitoare cand ma vezi pe strada sa ma iei la bani marunti, adica la bani putini, te astept in extaz. Mult respect pentru faptul ca nu ti-ai dat numele.
Anonim a spus…
Am citit 10 comentarii, chiar interesante uni spun ce gandesc, alti incearca sa spuna dar nu le iese in fine.As vrea sa spun ca sunt membra PDL, si chiar stiu sa leg doua cuvinte in ciuda anonimului care a spus ca nu stim sa vorbim.In primul rand as vrea sa mentionez faptul ca treaba cu petrecerile din PDL, ei bine acestea au avut loc de Craciun, 2 petreceri mari si late la care tot ce s-a consumat a fost dus de membri, nu am luat din salariul nimanui, si in legatura cu excursiile a avut loc numai una in noiembrie sau ceva de genul asta, din cate am inteles aceasta a fost platita partial si apropo nu toti membri merg, eu de exemplu nu am fost nici la petreceri nici in excursie, in concluzie tinerii din PDL nu fura salariul nimanui, ba mai mult eu am intrat in PDL, nu pentru ca omul SRI-ului,Cori, mi-a promis ca ma plateste, ci pentru ca ma ajutat cu organizarea unui spectacol, fara sa imi propuna sa ma inscriu, EU AM VRUT.
Sa ajungem si la al doilea punct masurile de austeritate, dragii mei in Grecia au fost luate masuri, in Anglia studenti se omoara intre ei pentru ca s-au marit taxele exemple ar fi 100 vina totala nu apartine conducerii, pentru ca Europa se confrunta cu asta, SUA are datorii enorme, astea sunt vremurile si in plus ca un stat sa ajunga aici este nevoie de timp,cei care au fost inaintea acestui birou de conducere au adus aceasta tara in aceasta situatie si dau un exemplu Tariceanu (PNL)care a cheltuit rezervele statului pe ,,infrastructura" teoretic autostrada, practic nimic.Asa ca dragi mei nu va mai stresati ca in toata Europa au fost taiate salariile, marite taxele etc si in plus deciziile pe care conducerea le ia acum se vor vedea peste ceva ani, asa cum acum se vad deciziile pe care le-au luat fosti guvernanti.....O SEARA BUNA
SteFUN a spus…
imi cer scuze anticipat pentru ce urmeaza sa spun dar nimic nu ma enerveaza mai tare decat un Tampit cu pretentii de inteligent.
Scuze inca o data dar HABAR nu ai despre ce vorbesti.

1 Tu CHIAR vrei sa compari nivelul de trai din Anglia cu Romania?
2 cam cata motivatie POLITICA ai daca te-ai inscris in partid ca te ajuta Cori la un spectacol???
3 de ce Udrea are 2 miliarde buget la ministerul de Curve si Pitipoance DE CE????? Unde dracu e turismul in Romania???
4 bugetul presedintiei s-a marit cu 30% in ultimul an.. DE CE? unde dracu se duc banii astia.. ca zici ca e criza si nu avem.. ei au??
5 salariile parlamentarilor au crescut in an de criza!!
6 unde dracu se duc banii din taierile salariale si acel imprumut de la FNI avand in vedere ca numai din imprumut se puteau plati salariile????
7 la Orice produs cumparat (dobitocule) un sfert se duce la stat.. UNDE DRACU SUNT BANII AIA? ca spui ca e greu.. TVA 24%
8 alte state au avut masuri de relansare .. REPET de RELANSARE nu NUMAI de taiere.. unde e relansarea la BOC? Habar nu ai despre ce vb. Ai intrat in partid ca e o moda si esti oportunist.
9 si eu ajut la spectacol, de ce nu intri la partidul ecologist???
10 cand a intrat Tariceanu in rezerva de stat? Habar nu ai ce e aia rezerva si ce a cheltuit. Habar nu ai ce e aia crestere economica si cat a fost ea in guvernarea Tariceanu si cum s-au facut MAJORARILE de pensii nu taierile ca acum
11 esti perfect, draga anonimule pentru acest partid de curve si oportunisti pentru ca esti acolo din oportunitate si HABAR nu ai despre ce vorbesti. Exact ca cei ce ne conduc fara sa stie despre ce e vorbirea
12 de ce e nevoie de 7 servicii secrete si de ce, in 2009, bugetul lor a crescut cu 35%???
13 Basescu a spus finele lui 2009 ca nu e criza , de ce e criza? daca o lua din timp cu masuri de prevenire in loc sa nege si masuri serioase de relansare nu de impozitare marita si taiere poate acum era mai bine
14 in 2010 Base a anuntat ca am iesit din criza, Pe ce lume traiesti tu Anonimule daca seful tau de partid anunta ca am iesit de un an din criza si tara huiduie de foame?


off as putea continua pana maine dar eu nu sunt atat de diplomat si elocvent ca mama mea.. eu sunt nervos si mi-e FOAME!!! ma duc dracu din viata asta si nu ma lasa astia sa fac ceva. Pentru ca eu nu am facut compromisuri in viata asta. Nu am scapat sapunu la dus sa joc la Bulandra si nici la OTV nu am vrut. Nu am bani, Boc nu ma lasa sa fac cariera (si daca esti asa Bou sa nu stii de ce? ca teatrele se inchid atunci nu mai intra pe blogul meu!) dar am un singur lucru.. demnitatea de a nu ma manji in troaca asta mizerabila. Prefer sa mor la o revolutie fara sens decat sa mananc rahat si sa moara altii de foame si frig.

Sunt un actor ce joaca rolul somerului.

as scrie mult mai mult si MUULT mai urat da imi creste tensiunea si glicemia....

inca o data imi cer scuze dar NU MAI POT!!!!
Profesoara Carmen Zaharia a spus…
Erata pentru ultimul anonim pdl-ist analfabet:
- ai scris "...uni spun ce gandesc, alti incearca...", corect ar fi fost "unii" si "altii";
- ai scris "ma ajutat...", corect ar fi fost "m-a ajutat";
- ai scris "...Asa ca dragi mei..." si corect ar fi fost "dragii mei".

Recomandarea mea este sa mergi la scoala intai,pentru a invata sa scrii corect romaneste si apoi sa ai opinii, chiar daca sunt politice si incorecte. Te faci de ras pe tine si se inroseste si partidul. Pacat de culoarea lui portocalie!
Unknown a spus…
REVOLUTIE!!!!!!!!!!!! ;)
Anonim a spus…
Romania frateee ! :))

http://www.youtube.com/watch?v=kea6jP5xv9Q
Razvan a spus…
Stefane...pe langa cele 14 puncte absolut perfect argumentate, s-ar mai putea adauga inca vreo 20... Asta doar la prima strigare!!!
Intr-adevar, nu m-ar deranja sa mi se taie din leafa si sa dau impozite mai babane catre stat, ca masura de sacrificare comuna, daca as vedea si o politica de relansare ADEVARATAAAAA... Sa mi se arate si mie concretul de peste 2 sau 3 sau 7 ani...dar sa fie ceva palbabil. NUUUUUUU, in schimb madam Udrea vreo 'jdemii de sali polivalente si piste de biciclete la sate. Pai de asta are nevoie romanul? Toate merg ca unse, doar badea Gheorghe mai ramasese sa se dea o tura pe o pista noua facuta pe ulita din sat si sa arunce un cos la noua polivalenta!!!
S-a dat publicitatii profitul pe 2010 a asfaltangiilor europeni. In Germanica, cea mai mare companie de profil, la un volum de peste 40 de ori mai multa munca decat in Romanica, A REALIZAT PROFIT 2 ori X. La noi, in an de criza profunda, nea Umbrarescu a realizat profit X, muncind de 40 de ori mai putin decat neamtul.
HAI CU PD-L-uuuuuuuul!!! Sa muriti cu el de gat...
Razvan a spus…
Erata la ultimul post:
"palbabil" - a se citi "palpabil"
"vreo" - a se citi "vrea"
Razvan a spus…
Erata nr 2...din cauza nervilor provocati de anonima PD-L-ista...am mai comis o duda:
"a asfaltangiilor" - rog a se citi "al asfaltangiilor".
Cu scuzele cuvenite!!! mai-maaaaaiiii
Anonim a spus…
pacat ca trebuie sa citesc asemenea comentarii............stiam ca politica naste psiuni, aprinde inimi si creiere dar nu ma gandeam ca acesti tineri care habar nu au ce inseamna doctrina, culoarea sau orientarea politica pot fi abandonati pe o nava portocalie care se scufunda muribund intr-o mare neagra de minciuni!
Lucian2050 a spus…
Interesant articol,insa tot noi suntem de vina pentru ca a fost reales "primul marinar al tarii" pentru al doilea mandat pe barca.
Tin sa reamintesc ca a obtinut peste 5 milioane de voturi,cifra ce spune multe...
In alta ordine de idei,personal consider ca acesti doi ani vor fi ultimii pentru actualul pardid de guvernamant,daca va obtine mai mult de 10% din sufragii la urmatoarele alegeri inseamna ca poporul roman nu mai are scapare si nici nu ar mai trebui sa aiba drept la replica pentru ca isi merita soarta.
Ca idee, macabra alianta PNL-PSD-PC (o alianta fara sens,de conjunctura si fara nici un viitor) nu va reusi sa puna Romania pe picioare,ei urmand logic la guvernare,pentru ca sunt inhamati acolo "boi" care trag si spre dreapta si spre stanga si inainte si spre buzunarul propriu si pentru al tarii,din aceasta invalmaseala "caruta" denumita Romania va stagna,in cazul fericit,asta daca nu se va duce in sant.Inainte de critici,as vrea sa va reamintiti si de sinistra guvernare a baronilor PSD, a masonului poponar intitulat Adrian Nastase si a "bunicutei atotstiutoare" Iliescu.Pe mine ma trec fiori reci in spate cand ma gandesc la "baronii" din perioada 2000-2004,care acum au avut o stare de latenta lunga si abia asteapta sa-si umfle conturile.
Asadar Romania nu are scapare,cea mai buna solutie este EMIGRAREA!
Gandeste Liber a spus…
stati si criticati niste copii...atat va duce mintea.Daca noi am ales sa fim uniti si ne dorim un viitor,suntem sustinuti pe toate caile posibile...nu stiu pt ce va agitati atat.Sau e pur si simplu faptul ca nu suportati acest partid..hmm:-?...da..tipic romanesc...oricum..ceea ce reusiti sa faceti..este sa ne uniti mai mult..sa ne dorim sa iesim in frunte...cu ocazia asta tin sa va multumesc...orice critica..este binevenita...ne perfectionam...
Anonim a spus…
Din toate comentariile pdl-istilor inflacarati, dar care nici macar nu stiu sa aduca argumente solide(daca tot incearca sa infirme spusele altora)nu se poate vedea decat ce? o gandire limitata cu provocari aproape triviale(vezi cazul Podoleanu)si un vocabular presarat din plin cu greseli de ortografie(d-oara ce incerca sa se disculpe). Astia sunteti, dragi pdl-isti! Observ ca ati adoptat in totalitatea abordarea basesciana: ,,nu numai la noi frate e asa,uite si acolo, uite si acolo", aratand cu degetul ca sa va ascundeti dupa el, dar asta ar insemna sa fiti constienti de faptele stapanilor vostri.Deci am sa pun asta pe seama...spalatului de creiere,probabil?
Ca sa inchei, pentru ca intradevar, mai mult te enervezi si dupa ai probleme cu inima...nu pot decat sa-mi sustin cele afirmate mai sus: DA, habar nu aveti pe ce lume traiti!DA, habar nu aveti sa vorbiti corect lb romana!
Sarah a spus…
Stiti sa va certati,sa criticati,sa gasiti argumente care mai de care mai solide pentru a va sustine cauza,sau ce stiu eu,partidul.Daca s-a ajuns la chestii de genu`,sa va fie rusine.Faceti scandal dom`le ca si cum ar fi un capat de tara.Nu e nimeni perfect si nici nu poate fi.Dar nu va ganditi ca poate copiii acestea chiar vor sa invete sa se formeze.Nu este neaparat vorba de partid aici,ci doar de socializare.De la subiectul principal se ajunge la alte subiecte care nu isi au rostul.De ce nu sunteti mai inteligenti putin sa va vedeti de treaba voastra?Sa faca fiecare ce stie,ce poate.Va certati de la o nimica toata,oricum nu e nimeni afectat din punctul asta de vedere.
Georgiana a spus…
Credeti ca totul tine de politica.Ok eu nu va condamn.dar ganditi-va ca totul incepe de la zero.Eu una,am pregatire politica,prin faptul ca am terminat facultatea de Stiinte Politice.Stiu pe ce lume traiesc,si fac ce imi place.Am ales acest partid pentru ca suntem uniti,pentru ca sunt copii care isi doresc sa invete,sa stie ce se intampla in tara asta.Nu zic ca nu am fost trasi in jos de actuala guvernare,dar ne dorim sa schimbam ceva.Criticati guvernarea,dar nu pe noi.Ne acuzati pentru niste chestiuni care ne depasesc,doar din cauza PDL-ului.Pe mine una nu ma deranjeaza sa fiu criticata,pentru ca atat stie romanul,sa critice.Lucrurile bune sunt inexistente,pentru ca voi,ati vrea sa va vina totul pe tava,in timp ce nu faceti nimic.Daca am ales sa lupt pentru o cauza,am sa lupt pana la capat.Va multumesc tuturor pentru critici si comentarii.
Anonim a spus…
nu vreau sa fiu rautacios,dar...nu puteai sa te inscrii in asociatia ,,prietenii naturii" sau ceva pt a lupta macar pt o cauza dreapta si curata?:))ati ales pdl-ul pt asa ceva...no comment! alegerea fiecaruia.
Georgiana a spus…
Chiar nu sunt nevoita sa dau explicatii nimanui in legatura cu partidul din care fac parte.Respectul dintre oameni nu sta la baza unui partid.Se pare ca nu stiti asta.Mari filozofi ce sunteti!!!
Anonim a spus…
Vai, vai, vai, Georgiana.
Si zici ca ai absolvit o scoala inalta de stiinte politice ?
Probabil ca acolo ati definit termenii "nu dau explicatii" si ati definit conceptul "respectul dintre oameni nu sta la baza unui partid" !!!!????. Corect, nu respectul sta la baza unui partid ci "succesurile" acestuia.
Anonim a spus…
cat scandal facut pentru.. chiar?.. pentru ce?.. pentru ca Basescu a luat din banii bugetarilor? Daca partidul in care acesti tineri au intrat s-ar fi numit altfel si nu PDL mai exista atata revolta? Sa fim seriosi, doamna profesoara, aveti ceva cu Basescu, ok, toti avem. Aveti ceva cu PDL-ul? Da, e partidul de la putere, care nu e foarte stralucit si nu face tocmai ce e bine pentru tara. Dar cu acesti copii care isi doresc probabil sa invete si ei ceva, sa vada care e de fapt treaba cu politica, si care poate au ascopuri "nobile", cu ei ce aveti?

E alegerea fiecaruia daca vrea sau nu sa intre intr-un partid, fie el PSD, PNL, PDL, PC.

Copii acestia vad si ei problemele mentionate de dumneavosatra, si nu sunt multumiti de acest lucru. Si tocmai pentru ca isi doresc sa schimbe ceva, isi doresc sa fata ceva pentru tara aceasta de *****, iar cu totii stim ca de unii singuri nu pot. Trebuie sa ii ajutam cu ceva? Si cum? Sa ii trimitem sa-l omoare pe Basescu pentru ca nu traim bine, asa cum ne-a promis? Nu! Ii primim in partid, ii invatam cum se face, si luam ideile si parerile lor pentru a le aplica, pentru a face tara mai buna. Asa ca va rugam sa nu mai fiti atat de nervoasa, si sa nu va descarcati nervii pe tineri. Mai bine invatatii ce ar trebui sa faca in acest partid pentru ca lucrurile sa mearga asa cum va doriti, sau, de ce nu, sa intrati chiar dumenavoastra, sa veniti in fata naoastra si sa ne invatati ce e bine si ce nu!
SteFUN a spus…
pentru ultimul anonim spun atat: GARGARA.
Dragul meu, mai sus am comentat la un alt anonim pdl-ist care imi explica mie de REZERVA DE STAT si de comparatii cu Anglia si Grecia cand noi suntem coada Europei...
Prietene draga, copiii astia habar nu au si nici nu vor sa invete politica. SUnt niste oportunisti care merg la o friptura. Sunt fix modelul Udrea.. Care suge la o friptura pentru alta friptura. Asta ii invatam? Hai sa o luam asa... clar! Ce au invatat la petrecere, la munte, la scandari la Focsani pro-base pentru care se invoiau de la scoala? CE au invatat de la asta? ca daca pupa in fund pe marele politician atunci primesc o friptura la partid si o iesire la munte. JENANT!!!! exact ce facea PRM acu 10 ani.. fripturisti si oportunisti care apoi au aere si ma invata pe mine de Revervele de stat... auleu am glicemia 400
Anonim a spus…
Incepe sa ma ingrijoreze ca unii membri ai partidului in discutie chiar cred cu inflacarare in doctrina si vorbesc cu zel despre lucrurile 'minunate' care se intampla acolo. Zau asa, mai bine duceti-va la friptura si atat! Ma tem de categoria "prosti, dar muncitori"... :)))))
Anonim a spus…
,,ii invatati cum se face"....cum se face ce?cum se ajunge unde se doreste prin pupincurism?sa calce peste cadavre pt propriul interest si sa-mi rad in nas dupa aia cu un tupeu mizer???cam asta ne invata nea' basescu si cam asta se invata in gasca pdl.plus ca aceste "invataturi" vin la pachet cu diferite momeli(gen friptane,plimbari si dansuri din buric).daca nu ati fi primit toate "atentiile" astea, oare mai erati atat de dedicati partidului?Manipulatilor care sunteti!(nu zic, si cand a fost alt partid la putere,tot cam asa se proceda, da voi-pdlistii tarii- sunteti chiar fara obraz si limite, in frunte cu seful vostru, nea' base)
axel a spus…
mai duceti-va la dracu!!!! faceti pe desteptii...ce va f***e grija de viata lumii..vedeti-va de borsul vostru.Va dati destepti si sunteti niste boi care se baga in seama.Da sunt copiii vostri sau cum?nu mai pupati in c*r lumea din Buhusi..ca nici voi nu sunteti mai buni.
Profesoara Carmen Zaharia a spus…
Draga ultim anonim,
ma vad nevoita sa raspund la apel, pentru ca m-ai numit, si asa este politicos.
Voi raspunde punctual:
- "Scandal pentru ca Basescu a luat din banii bugetarilor"- probabil ca pentru cei mai multi votanti pdl, acest act, adica furt, e o nimica toata, mai ales ca basescu a castigat alegerile cu promisiuni facute bugetarilor (apropo, e un bun model de urmat de tineri, nu-i asa? - a castiga pe baza promisiunilor pe care le respecti exact invers ca la radio Erevan); de altfel nici ultima promisiune nu a respectat-o- diminuarea salariala numai pe trei luni; eu zic sa "iasa din sistem" toti bugetarii ca si asa sunt cam nervosi, au, unii, prea multa carte, mai multa decat permite legea basista;
-"daca partidul s-ar fi numit altfel..." as fi scris la fel, dar pana acum, nici un partid, nici cel comunist, nu si-a permis sa fure de la bugetari, mai ales de la pensionari. Daca in 2004 ar fi existat "blogul" as fi scris si despre Nastase. L-am votat pe Basescu atunci ca sa nu ajunga psd-ul partidul stat.
Nu-i nimic, avem acum omul-stat. - Da, as fi scris despre orice partid anormal;
- Da, am ceva cu Basescu si cu pdl care au TOATA puterea(legislativa, executiva, judecatoreasca) din urmatoarele alte motive: pdl nu exista, exista vointa lui Zeus, care conduce discretionar; dovada faptul ca anunta hotariri pe care ar trebui sa le ia si sa le anunte guvernul, da indicatii celorlalte puteri din stat, anuland statul de drept (daca mai stie cineva ce e ala); de constitutie nici nu mai poate fi vorba;
- exemplele sunt numeroase, dar sa nu uitam esenta: ati chemat tineri in partid ca sa invete ce? si de la cine? Exista doua partide pdl si nu stiu eu?
Daca ati dorit sa intrati in acest partid, inseamna ca sunteti de acord cu politica pe care o aplica el, adica Basescu, ca pdl nu exista. Asta inseamna ca ii invatati si pe tineri aceleasi politici: cum sa castige alegerile cu promisiuni false, cum sa ia de la saraci pentru clientela politica si pentru favoritele partidului, cum se poate promova in partid, nu prin calitati intelectuale si morale, ci prin nepotism, etc.
- Ce vrea acest partid sa schimbe?
Daca vreti sa schimbati ceva ati cerut voie de la Basescu? Pentru ca altfel, nu va vad bine. De foarte multe ori au iesit pdl-istii sa se suceasca, dupa cate o declaratie, pentru ca asa a vrut Zeus.Dar insusi Zeus s-a contrazis de n ori.
Daca as avea convingerea ca pot schimba acest partid, i-as incuraja pe tinerii de 18, 19 ani- nu pe minori - sa incerce macar. Dar am vazut ca nimic nu e de schimbat, cel putin cat exista Zeus care sa comande.
- "Invatati-i..." - da, ii invat ce inseamna statul de drept si ca cel in care traim acum nu e asa ceva; da, ii invat ca trebuie sa aleaga si sa voteze analizand faptele, nu vorbele, da, ii invat ca daca devin foarte buni intr-un domeniu, mai multe sanse au sa fie apreciati si promovati in strainatate decat intr-o tara care
este reprezentata in Parlementul European de eba , gigi becali si vadim.

Schimbati voi ceva, daca puteti. De exemplu, propuneti un guvern de tineri scoliti la universitati de prestigiu, care chiar vor sa faca ceva si ei chiar se pricep. Ia sa vedem se poate? Ar lasa Botis locul unuia cu dublu masterat la Harvard sau la Oxford?
Avem noi,la ARDOR, campioni internationali, experti in stiinte politice, economice, carora li s-a dat drept exemplu de politician Elena Basescu
Ar lasa Udrea astfel de tineri sa-si faca meseria? Asta ar fi o schimbare. Ideea aceasta este gratis. Daca vreti idei de schimbare adevarata mai am.
Eu ii invat pe elevi sa invete si daca vor fi condusi de incapabili, sa plece. Ca sa respecte un indemn basescian. O parte chiar a facut-o si o duc bine, crucindu-se de ceea ce vad ca se intampla la noi.

PS. Celelalte partide nu ma intereseaza, deoarece nu-mi pot influenta viata, pentru ca nu sunt la putere. Basescu si pdl, da.
Anonim a spus…
duceti-va intr-o zi la primarie la buhusi si vedeti bugetarii de la primarie cat muncesc cu hartiile care le plimba dintr-un birou in altul si dupa mai postati...
Platon a spus…
Georgiana...daca nu sunt prea indiscret...
1) tu vrei sa zici ca te-ai dus la pdl ca sa il schimbi pe Boc si Basescu ( ma faci sa rad) daca ai vrut asta de ce nu te-ai dus la psd?
2mai bine fi sincera si spune-ne ce ti-a dat ca sa te duci la partid?(ca am auzit ca da si bani acum mai nou)
Gandeste Liber...
1 Un astfel de partid cu un lider... care a facut, face , si v-a face in contiunuare tarii (stie toata lumea ce, nu mai intru in amanunte ca iar ma enervez) nu prea ai motive sa il simpatizezi....
2)spune tu, ce iti place la partid? ca face excursii, seri festive...
3)daca ai sub 30 de ani sa nu imi spui ca stii ce se intampla acolo ca nu te cred...
Livia a spus…
mie mi-e o scarba generala si atat.
Anonim a spus…
Domnul Platon...
Daca sunteti atat de curios si doriti sa aflati ce se da la PDL va sfatuiesc sa va inscrieti si sa ne spuneti si noua, necunoscatorilor, ce vi s-a oferit... Din cate vad eu s-au aruncat doar baliverne si nimeni nu are ceva concret.
Pana la urma e DEMOCRATIE si fiecare are dreptul la opinie, pana si o lichea sau un "labagiu" (dupa cum s-a exprimat atat de "frumos" Razvan). Asa ca nu mai judecati degeaba niste copii care, indiferent de motive, s-au inscris in PDL. Daca e sa fim realisti nici cu PSD-ul nu ma mandresc (mentionez acest partid deoarce inca se afla la conducerea orasului si observ cu stupoare ca majoritatea oamenilor sunt multumiti de conducerea dezastruoasa ce se afla in primaria noastra).
Doamna Profesoara, va vad atat de revoltata impotriva conducerii tarii dar nu vad sa aveti ceva de spus in privinta oamenilor din frutea primariei, care stau toata ziua cu mana in fund si nu fac altceva decat sa paseze hartii de la un birou la altu, sa stea toata ziua la cafea si tigara si sa para ocupati. Daca acesti copii se inscriau in PSD, atunci i-ati fi sustinut??? Probabil i-ati fi invoit sa mearga si la meeting... ca sa ii dea in cap presedintelui, presupun...
Asa ca nu mai condamnati in stanga si in dreapta pentru ca vina nu e a lor, vina e a politicienilor care si-au batut joc pana acum de tara noastra, dar la nivel local cred ca vina e a adultilor care nu au stiut sa isi faca bine meseria, sau care s-au lasat orbiti de iluzia de grandoare pe care au afisat-o marii oameni politici din Buhusi.
Sau ati uitat ca si in campaniile desfasurate de PSD pentru biroul din Buhusi s-au facut promisiuni peste promisiuni?? Nu vedeti ca traim intr-o cocina plina de mizerie, cu sute de caini dand tarcoale, cu un spital vai de capul lui in care nu se gaseste un vaccin antirabic, macar ca protectie impotriva cainilor care pe zi ce trece se inmultesc. In loc sa criticati actiunile unui om pe care oricum nu aveti cum sa il influentati, sau sa judecati copiii pe care ar trebui sa ii invatati, mai bine faceti ceva in privinta conducerii orasului nostru !!!
Platon a spus…
Un lucru il stiu sigur, ca tinerii s-au dus la partid pentru seri distractive, excursii, si tot feluri de petreceri..
Pe Baselu nimeni nu il poate intrece cand e vorba de manipulare...treaba asta cu atragerea tinerilor e pentru ai putea manipula, drogurile usoare tot pentru acest scop au fost legalizate, pentru...si dau un caz mai recent, si unu mai vechi
1)24 ianuarie , Focsani...au fost foarte multi elevi de la licee (tineri membri)acolo pentru a fi cat mai multi pdl-isti si intr-un fel sa ii acopere d.p.d.v numeric pe oamenii fara de nici o culoare politica , care in mod sigur...aveau sa huiduie....dar nu i-a iesit.
2) Elena Basescu cu voturile cui a a ajuns Parlamentar European? - a tinerilor
SteFUN a spus…
pentru ultimul Anonim:
Cam cat de mult iti doresti sa ajungi TU primar??????

Tot discursul tau este pe principiul "nu va este foame pentru ca nu e dus gunoiul"
prietene, e simplu, Ionel Turcea nu mi-a taiat salariul parintilor, nu a taiat pensia lu Bunica si lu Bunicu si nu m-a bagat in rahat pana in gat. Turcea nu a luat banii de la actori si i-a dat amantei sale Udrea... Turcea nu creste pretul la carburanti.

Crezi ca daca ar fi mai putini caini in oras atunci ei ar avea colaci in coada. Tot revoltat as fi ca mi-e FOAMEEE!!

De ce trebuie musai sa mutam fondul discutiei de la "PDL ne-a bagat in rahat in ult 2 ani" si "niste copii se duc pentru o friptura sa urle hai!! base hai base!!! si zicem ca asta e educatie"... mutam discutia pe Turcea nu omoara cainii comunitari.

NU MA INTERESEAZA AMU DE TURCEA.. Cearta-te tu cu el ca TU vrei sa fii primar din cate vad in ce ai scris!!!!
cand o sa imi taie turcea din salariu o sa scriu si despre el...
nu mai deturnati discutia si semnati-va. Ma simt nevoit sa sterg comment-urile ca mi se pare de porc sa dai un anonim despre altceva decat se face vorbirea aici. Este contraproductiv (si stim ca asta vreti.. e doar tehnica de partid)

"o semnam Anonima" Farfuridi....
Anonim a spus…
si crezi ca PSD nu ne baga in acelasi rahat daca erau ei acum la conducere???
pana la urma tot intr-o tara de kkt traim, tot intr-un oras la fel de kkt, tot sub conducerea unor idioti care isi vad doar de interesele lor si noi (cand zic noi ma refer la tot omul de rand din tara asta, nu neaparat din Buhusi) restul idiotilor stam si ne plangem in pumni k maine nu avem ce pune pe masa din cauza unui alt idiot, mai mare decat toti, care a taiat din toate salariile si pensiile, mai putin din alea care meritau taiate. trebuie sa recunosc: ma bucur ca s-a ajuns la taiere de salarii, nu ma mai bucur cand vad din care salarii se taie.
si de ce sa ma semnez stefan?? ar schimba cu ceva situatia??? sau le-ar face altora placere sa ma arate cu degetul pe strada k nu sunt simpatizant a unui partid, sau ca nu am convingerile politice atat de puternice, sau ca nu am spiritul de turma atat de puternic inradacinat incat sa incep sa gandesc ca restu si sa condamn niste copii care nu au avut altceva mai bun de facut decat sa se inscrie in PDL.
si poate le-a dat o friptura???trebuia sa va dea si voua???
sincer, sunt satul de politica pana peste cap. dar ma ia cu dureri de cap cand vad despre ce se discuta aici. nimeni nu se naste invatat, dar ca sa ajungi unul iti trebuie un profesor bun. si stau sa ma gandesc ce fel de profesor esti daca iti faci elevii lichele si si nu stii sa ii inveti sa deosebeasca binele de rau.
nu am dezvoltata nici o inclinare spre politica si nici nu m-ar satisface cu nimic ideea de a fi primar, lucru pe care nu il pot spune despre tine. sau sa inteleg ca erai intr-o perioada mai rebela???
eu propun sa lasam totul balta si sa emigram in masa. din punctul meu de vedere asta ar cam fi ultima solutie la care putem apela. lasam si tinerii PDL-isti in pace, ne bagam ceva in Basescu si o luam, incet si sigur spre alte tari unde e mai bine, nu??? ca doar asa e romanul cand da de greu: isi ia coada intre picioare si se orienteaza spre unde traiul ii e mai bogat
Georgiana a spus…
Dragul meu Anonim,am suficienti bani ca sa fac ceea ce vreau eu.Chiar daca parintii mei sunt bugetari si ei.Vreau o schimbare pt mine.Nu am nevoie de alt guvern cu alte reguli.Nu am nevoie sa mi se dea nimic,ci fac ceea ce fac pentru ca imi place.Eu nu am treaba cu Boc,cu Basescu...ci cu orasul Buhusi unde cat de cat ma cunoaste lumea si ma sustine pentru ca am ambitie si sunt curajoasa indiferent ce as face.Culmea ca nu sunt egoista precum altii.Daca aceasta criza ne-a prins pe picior gresit,nu e vina mea sau a tinerilor ok?Intr-adevar s-au comis greseli nu zic nu,dar ce vina au copiii astia?Pentru ce ii criticati?sunteti familia lor?prietenii lor?NU!!!!si chiar credeti ca ajuta la ceva?vreti sa criticati?formulati o scrisoare catre cine vreti voi,din Guvern...nu imi pasa.Eu fac ceea ce imi place...Politica!Am invatat pentru ce?sa ma uit pe pereti,cand pot face ceva pentru orasul asta?Oricum nu imi pasa de ceea ce scrieti,dar avem cu totii dreptul la o sansa.Sau,daca suntem tineri suntem prosti?nu stim pe ce lume traim?Mediatizati totul,oricum orice critica negativa,pozitiva asupra noastra sau asupra mea sau asupra cui vreti,e binevenita.Tine de marketing...ceea ce se pare ca nu stiti...mai mult,ne ambitionati.Nu imi ramane decat sa va multumesc...iar cine vrea sa ma opreasca pe strada sa imi spuna ceva personal..le raspund cu cea mai mare placere.Nu ma ascund de nimeni si nimic.
Georgiana a spus…
Dragul meu Anonim,am suficienti bani ca sa fac ceea ce vreau eu.Chiar daca parintii mei sunt bugetari si ei.Vreau o schimbare pt mine.Nu am nevoie de alt guvern cu alte reguli.Nu am nevoie sa mi se dea nimic,ci fac ceea ce fac pentru ca imi place.Eu nu am treaba cu Boc,cu Basescu...ci cu orasul Buhusi unde cat de cat ma cunoaste lumea si ma sustine pentru ca am ambitie si sunt curajoasa indiferent ce as face.Culmea ca nu sunt egoista precum altii.Daca aceasta criza ne-a prins pe picior gresit,nu e vina mea sau a tinerilor ok?Intr-adevar s-au comis greseli nu zic nu,dar ce vina au copiii astia?Pentru ce ii criticati?sunteti familia lor?prietenii lor?NU!!!!si chiar credeti ca ajuta la ceva?vreti sa criticati?formulati o scrisoare catre cine vreti voi,din Guvern...nu imi pasa.Eu fac ceea ce imi place...Politica!Am invatat pentru ce?sa ma uit pe pereti,cand pot face ceva pentru orasul asta?Oricum nu imi pasa de ceea ce scrieti,dar avem cu totii dreptul la o sansa.Sau,daca suntem tineri suntem prosti?nu stim pe ce lume traim?Mediatizati totul,oricum orice critica negativa,pozitiva asupra noastra sau asupra mea sau asupra cui vreti,e binevenita.Tine de marketing...ceea ce se pare ca nu stiti...mai mult,ne ambitionati.Nu imi ramane decat sa va multumesc...iar cine vrea sa ma opreasca pe strada sa imi spuna ceva personal..le raspund cu cea mai mare placere.Nu ma ascund de nimeni si nimic.
Anonim a spus…
Draga Georgiana, tu inca nu ai inteles ca pdl-ul VA FOLOSESTE pe "astia tineri" pentru meeting-uri, campanii electorale...etc...pentru asta va cheama la partid...nu ca sa faci tu acolo politica...si problema este ca tinerii ar trebui sa isi dea seama de chestia asta...
Georgiana a spus…
Nu ma foloseste nimeni,tocmai asta incerc sa va fac sa intelegeti.Nici noi pe ei.Cum sa ma foloseasca cineva?Dar eu sunt obiect?am invata degeaba ca sa nu stiu ce inseamna un partid politic?:))Doamneeee....nu mai zic nimic.Oricum la un numitor comun nu ajung cu nimeni..Am ales sa fac asta si o fac pana la capat,orice ar fi.Trec peste oricine si peste orice ca sa sustin cauza noastra.Nu ne mai tratati ca pe niste inculti sau ce stiu eu,ca nu suntem!!!Consider ca daca e sa fie cineva care trebuie sa ne critice,acestea sunt familiile noastre nu strainii,iar din moment ce nu avem nici o obiectie din partea lor..vom merge mereu dupa zicala: Orice Tanar Poate Deveni Lider!!!!
Anonim a spus…
Orice tanar poate deveni lider, dar nu si in politica pdl-ista. o functie in acest partid o are cine este usor de manipulat care la randul lui sa ii manipuleze pe altii "ca pe niste obiecte" cum spui tu, dupa cum vin odinele de mai sus mai concret de la Base acum, care si Base la randul lui "joca dupa cum ii canta" cati-va moguli cu interse. Unul dintre moguli e Patriciu ( de asta se scumpeste benzina) in caz de nu ai inteles, si daca nu intelegi chestiile astea, mai bine zis "cum merge treaba" nu ai sa poti schimba nimic.
Georgiana a spus…
Da,cam asta-i.Daca era PSD la guvernare tot aia se zicea.Ce te face sa crezi ca eu as fi usor de manipulat,cand am tot ce vreau?Cand am o familie sanatoasa si nu duc lipsa de nimic.Plus ca ma cunoaste toata lumea si ma respecta pentru ca imi merge mintea si stiu ce vreau.Zi-mi te rog.Sunt foare curioasa.Crezi ca mi e imi da cineva ceva??Am satisfactia sa vad ca acesti copii,lupta pentru ceva,se implica iar eu la randul meu ma implic pentru ei..Dar ce va pasa voua..????Egoistilor!!!!!Va e dor de comunism,atunci cand nu avea voie nimeni sa scoata un sunet ca erati batuti,tunsi sau vi se taia portia.Lasati-ma cu prostiile astea si uitati-va mai bine in trecut..pentru ca..dupa cum spun Marx si Engels,despre societatea burgheza..vreti sa formati viitorul dupa modelul trecutului...Lasati-ne sa traim!!!
fetishcana a spus…
chiar nu puteti concepe faptul ca aderarea la un partid se face voluntar?????
atat de incuiati la minte sunteti?????
chiar credeti ca ne-a spalat cineva creierul?????
atat de prosti sunteti incat sa credeti ca toata lumea poate fi manipulata?????
chiar nu vedeti ca tinerilor nu se ofera nici o ocazie sa iasa in fata, sa vorbeasca, sa creada in ceva, sa se individualizeze?????
va sugerez sa incercati sa va impuneti in PSD, vedeti cum merge treaba pe acolo si apoi spuneti k ne manipuleaza cineva.
SUNTEM CAPABILI SA GANDIM SI SINGURI !!!!!
nu ne obliga nimeni la nimic k doar de asta e democratie. sau libertatea de exprimare nu inseamna nimic pentru voi????
va deranjam chiar atat de tare????
v-am lezat cumva mandriile de PSD-isti????
ati ajuns sa faceti politica pe bloguri si doar sa dati din gura aiurea.
vreti schimbare????? faceti petitii la guvernul romaniei.
vreti schimbare????? cereti audienta la presedinte si spuneti-va of-ul in fata lui.
vreti schimbare????? NOI, LICHELELE suntem schimbarea voastra.
Anonim a spus…
atunci daca schimbarea ramane doar in voi,astia lichelele, si vad ca o spuneti cu atata convingere, raman 2 solutii: ori noi, ceilalti, emigram, ori VA OMORAM!!!!!
Profesoara Carmen Zaharia a spus…
Pentru pdl-isti, actuale si viitoare lichele-daca sunteti curiosi, o sa va ofer si etimologia termenului "lichea"!
Ma bucur nespus ca ati luat "atitudine". Stiu ca tinerii au ajuns la pdl pentru excursie si petreceri, pentru ca ei insisi au marturisit. Ba, mai mult, elevi din clasele mici. a IX-a, a X-a, au spus ca li s-au promis bani si ca unii au primit altii, ba.I-am intrebat ce cunostinte politice au invatat la partid si au spus ca nu au invatat nimic de acest gen. I-am intrebat despre ideologia acestui partid, daca stiu care este diferenta dintre politica de dreapta si cea de stanga si am avut impresia ca vorbeam alta limba. Si cum ar putea intelege asta, cand Partidul Democrat Liberal a trecut peste noapte de la stanga la dreapta?
Draga Georgiana, poate ai invatat la facultate ca intr-un stat de drept, instutiile statului ar trebui sa functioneze independent de politica. La noi, Basescu l-a depasit cu mult pe Nastase care incepuse politizarea institutiilot. Acumm, totul este portocaliu! Cu noua lege a invatamantului, toate unitatile de invatamant, inclusiv universitatile vor fi sub comanda pdl. Ti se pare normal?
De ce sunt asa pornita?
Pentru ca pe Basescu l-am votat ca a promis ca nu va face nimic din ce a facut deja.Iar pdl-ul il sustine, promoveaza aceasta politica. Sunt curioasa, ce le spuneti tinerilor nou-recrutati despre realizarile pdl? Ce proiect politic important au realizat Basescu si pdl PENTRU NOI, POPORUL, nu pentru ei,de cand sunt la putere?
Ce promisiune au respectat macar. Ma gandesc eu ca ar trebui sa le explicati astfel de lucruri tinerilor.
Cati dintre membrii pdl au invitat tinetii la partid pentru cultura lor politica?
Ati momit copiii cu distractie gratis, precum momesc hingherii cainii cu mancare. Nu copiii momiti de voi sunt lichele, ci doar cei care i-au momit si cei care vor deveni astfel de propagandisti amagitori.
Va propun o dezbatere publica pe tema " Puterea acuala este cea mai buna". Formatul "World Schools" este avantajos pentru echipa afirmatoare, numita Guvern, in timp ce echipa negatoare se numeste Opozitie. Printre tinerii pdl-isti racolati, exista stiutori ai acestui format si practicanti, chiar, carora le pot oferi sprijin pentru a construi un caz foarte bun. Ar fi fost interesant un debate in aer liber, in fata publicului buhusean, dar se poate si la Casa de cultura. Iata, propun ca din echipa Guvernului sa faca parte si Georgiana, pentru ca am inteles ca poate oferi echipei informatii politice importante. Echipa negatoare va fi formata din cei care nu sunt nici pdl-isti, nici psd-isti, nici pnl-isti, nu sunt cu nici un partid.
Daca sunteti de acord- in vederea unei discutii punctuale, nu cu divagatii- ma contactati si stabilim detalii.Mi se pare mai democratic asa si facem si reclama acestui partid, ca are mare nevoie.
Ce ziceti?
drezmir a spus…
Buna ziua,
Doamna profesoara, va inteleg supararea care uneori poate fi justificata insa nu va face onoare exprimarea "tinere şi noi lichele".

Daca nu ati fi folosit aceasta sintagma nu as fi intervenit.

Stiti desigur ca exista o conta metoda de atac numita IGNORE.

Aveti tot dreptul de a va exprima opiniile insa a califica nsite tineri cu atributul "tinere şi noi lichele, " din punctul meu de vedere va descalifica. Va cunosc de multa vreme si cred ca ati fost sub influenta unui factor de stres cand v-a scapat afirmatia la care fac referinta.

Va deranjeaza faptul ca cineva invata de la dumneavoastra sa foloseasca ceea ce ii invatati la ora de dezbateri ? - chiar ar trebui sa fiti mandra din acest punct de vedere.

Tot ce inveti trebuie sa fie folosit la ceva.

Va asigur ca organizatia de tineret a PDL - Buhusi (simpatizantii si membrii) vor avea de invatat ceva util de la mine si va deveni una instruita in bine.

Cred ca aplicati stategia : Cine nu e cu mine e impotriva mea... sper sa ma insel in aceasta privinta.

De ce va deranjeaza ca unii tineri se intalnesc in cadrul unui sediu de parid, in mod organizat, si discuta diverse probleme ?. Asa procedeaza si cei din TSD.. care e problema?

Credeti ca la intalnirile lor -sunt de capul lor ?. Tot timpul la intrunirile lor participa cineva din conducerea organizatiei.
Ati prefera sa se intalneasca pe o tereasa .. ca sa nu zic la o crasma.. asa cum se face intalnirile cu carcater politic in marea majoritate la Buhusi ?

Nu va obliga nimeni sa nu dati raspuns subiectelor de dezbatere pe care le considerati in folosul PDL.

Imi puteti da un exemplu cum cei din organizatia actuala a PDL Buhusi ii invata pe cei tineri sa fure ? - sau sunt vorbe goale fara acoperire. Va dau adresa mea de e-mail, pentru a ma informa daca vreounul dintre ei face vreun furt de genul celui la care va referiti . Iata adresa drezmir@hotmail.com.

De ce considerati dumneavoastra ca toti sunt membri ai societatii civile - cu exceptia celor care simpatizeaza sau sunt membrii ai PDL?

De unde stiti dumneavoastra.. sau cum probati faptul ca serile festive.. cum le numiti dumneavoastra nu se fac pe banii celor care participa.. si credeti ca sunt bani publici?. Daca nu sunt bani publici.. nu trebuie va intereseaze de unde provin acesti bani... atat timp cat nu sunt furati.

Probabil condiserati ca lideri pot fi doar la alte partide politice si la PDL nu exista exemple de urmat - e parerea dumneavoastra si o respect... asa o fi.

De ce v-ar deranja faptul ca o parte din tineri sa poata sustine si trece un examen la SRI?. Nu e o mserie si asta ?. Eu chiar m-as bucura ca macar o parte din ei sa reuseasca. Acolo se dau examene serioase - nu se intra pe baza de dosar ca in sistemul de invatamant creat si girat in mare parte de doamna senator - fosta ministra a invatamantului.

In ceea ce priveste invoirea de la ore pentru a participa la un miting - daca este asa - va promit ca nu se va mai intampla.
O gluma.. se pot invoi sa meraga la un miting sa-l vada pe Ponta ?.. am observat ca ati precizat "... pe Zeus".

Poate stiti ca de curand a fost aleasa noua conducere PDL Buhusi din care fac si eu parte.

Puteti avea incredere ca tinerii simpatizatniti si membrii cu drept deplin - vor avea multe lucruri utile de invatat si de facut, cu respectarea bunului simt... si o parte din actinile lor vor fi apreciate chiar si un membru antipdl.

Cu respect
dr. ing. Rezmires Daniel
Vicepresedinte PDL - Buhusi
SteFUN a spus…
Georgiana, Dupa cum ziceau Marx si Engels, esti mai proatsa ca limba rusa. Sincer.

Daca tie iti merge bine, crezi ca noua, bugetarilor, ne este si noua bine? Auleu, cam cat de ingusta esti? Daca acesti copchii spun ei, cu guritele lor, ca merg acolo la fripturi si asta e singurul motiv, tu imi vinzi gooogosi pdl=isto comuniste ca ei se aliaza pt ceva mai buna. WA!!!! Tu esti de acord cu Sefu tau de partid care are amanta ministru si care minte de la o zi la alta? asta ii inveti? Wa, poate tu crezi ca pdl-ul e cel mai bun. Stai acolo linistita nu spune nimeni nik de tine. Eu zic si ziceam de copiii de 16 ani care NU AU DREPT SA VOTEZE si care merg la partid ca e party. Stiu muuult mai multe, dar nu spun. O las asa.. ca tre sa dau in prieteni si nu vreau! dar tre sa fii ceva mai rau ca limba rusa sa vb de lucruri de care habar nu ai si sa acuzi fara sa cunosti. Daca nu sunt pdl-ist nu inseamna ca-s comunist. Stiu ca lozinca voastra este "cine nu-i cu noi este comunist" dar nu e chiar asa. Mai ales ca pari cam tanara sa fi prins ceva din comunism. Eu la 5 ani am stat la coada la lapte. sincer:). Deci nu imi spune de comunism ca nu cred ca stii despre ce vb. Molfai cuvinte date de liderii de sus si textul cu comunismul dat de Base. Daca vrei sa vb de comunism vorbim de unde se trage PD-ul.. pai din pdsr care vine din front care e esalonul 2 de la Comunisti... fii de comunisti acolo.. sunteti de stanga prieteni.. L-ul din denumire e un fel de masca sa treceti la dreapta.. penibil!!!

tipic pdl-ist.

Avand in vedere ca e blogul meu imi permit sa te compar cu limba rusa atat timp cat si tu vb de Marx:)))) Hai Lenin!!:)))))))) vai ma faci sa rad:)))) =))
Profesoara Carmen Zaharia a spus…
Domnule Razmires,
Tocmai am explicat care sunt lichelele si de unde stiu cum s-au dus elevii la pdl. Nu mai reiau, cititi coment-ul anterior.
Nu conteaza de unde sunt banii, atata timp cat sunt folositi pentru a face prozelitism. Este o practica pdl-ista aplicata la alegeri.Vor intelege ca asa se procedeaza in mod normal. Te duci daca iti da ceva. As fi curioasa ce modele de competenta si de moralitate pdl-ista oferiti tinerilor. Repet, ma refer la pdl pentru ca are TOATA PUTEREA pe care o foleseste incalcand TOATE legile acestei tari. Asta ii invatati pe elevi?
Voi reveni
Anonim a spus…
Ideea e in felu' urmator: doamna profesoara este pornita pe actualul guvern [nimic de comentat si eu sunt]; doamna este pornita pe faptul ca, probabil, unii elevi ai dansei, care fac parte din acel club de debate, acum va face parte si dintr'un alt grup in cadrul pdl'ului. Ce treaba are scoala cu activitatile din afara scolii? Cu ce drept doamna profesoara acuza copii pt alegerea unei culori politice? Fiecare e liber fratilor sa zburde unde are chef.. ca a fost sau nu manipulat, ca i s'au oferit sau nu bani excursii si alte rahaturi..fratilor care e problema voastra? De asta nu puteti dormi voi noaptea? Nu raspundeti, la ultima intrebare stiu ca raspunsul e DA!. Ca sunteti buhuseni, si buhusenii asta fac toata ziua, se pupa in cur unii pe altii. Sau acum o sa'mi spuneti ca motivul e altul, ca aceste lichele sunt viitorul la fel de negru ca si cel creat de base. Oameni buni da voi ce lularul meu faceti pentru a schimba asta? NIMIC!!! Drept dovada base e inca la conducerea tarii. Vina e a voastra dragi prieteni, ca base e la conducere pentru a doua oara, e a voastra vina, a noastra de fapt. Lasati copii si aveti incredere in ei, ca daca sunt asa destepti cum pretind vor schimba ceva din interiorul partidului [macar pe plan local] sau daca unii merg mai departe aveti incredere ca nu vor face aceleasi greseli pe care sunt sigur ca si ei le condamna dar nu'si dau seama inca. Daca nu aveti incredere..puneti mana si'i invatati, ca le sunteti profesoara nu indrumator politic, luati si'i invatati sa fie oameni si daca reusiti asta ei singuri vor sti ce au de facut.
bunica a spus…
Dragi tineri pdl-isti, care va credeti atat de competenti in acest domeniu, numit politica, cam cat de inconstienti puteti fi cand afirmati cu totii in cor: "VREM SA SCHIBAM CEVA IN TARA ASTA!" !????
Voi vreti sa schimbati ceva nu de acuma 10,15 ani..ci vreti sa schimbati ceva din prezent, nu?ceva-ul asta care consta practic in politica romaneasca de azi,politica bineineles proasta si ineficienta.Dar surpriza...cine o guverneaza????PDL-ul in frunte cu Base.Deci daca vrei sa schimbi ceva din prezent, inseamna ca acel "ceva" nu iti convine, contravine pricipiilor si valorilor tale morale ca cetatean al acestei tari. Si voi ce faceti, mari vizionari ce sunteti?va inrolati in pdl!!!!!!
Iar in momentul in care te afiliezi unui partid politic ;i devii membru al acestuie, asta inseamna ca aderi la principiile lui, esti de acord cu strategia si masurile politice luate.Sa va fie rusine ca sustineti pdl-ul care ia mancarea de la gura parintilor vostri!!!RUSINE!!!
SteFUN a spus…
acus fac 3 ani de blog. Nu am scris articole politice pana acum. Insasi faptul ca scriu acum ceva si nu stau degeaba, asta nu inseamna ca Ma implic? Daca nu sunt intr-un partid nu inseamna ca Nu ma implic. Nu imi plac partidele si prefer sa ma implic asa.. ca societate civila. Dar sunteti prea indoctrinati sa stiti ce inseamna societate civila si simt civic. Asa ma implic eu si nu stau sa imi cada de sus ceva.. scriu, fac greva, ies in strada, scandez... cat am stat la Bucuresti eram la meetinguri, scandam, ma implicam fara sa fiu intr-un partid ca nu asta e ideea.. nu simt sa ma o turma langa mine cu aceeasi culoare la geace (asta e pentru cunoscatori)..
Razvan a spus…
Pentru anonimul de mai sus care-mi critica "trivialitatea" de a folosi termenul de "labagiu":
- o scurta parcurgere a comentariului subsemnatului (cu un dram de atentie) ar fi lamurit chintesenta problemei tale - NU am numit vreun ilustru pd-l-is cu acest apelativ, ci doar am considerat ca ROMANUL, in generalitatea sa, este un "labagiu", pentru ca desi a dus-o greu in primul mandat PD-L-is, vine si CU MANUTA LUI ii mai aduce odata in frunte pe aceeasi minunati conducatori.
PAMFLETUL poate fi inteles numai de cei cu un simt al umorului dezvoltat, care au priceput GHILIMELELE ce au imbracat apelativul de "labagiu". Restul, printre care te autosituezi, au luat-o ca pe un atac asupra membrilor partidului. Gresit!!! Nu uita ca tot ROMANUL l-a adus pe nea Vadim in turul doi in 98, atunci cand a trebuit de nevoie sa-l votam pe Iliescu; tot ROMANUL l-a adus pe Geoana de la ipostaza de muncitor la Electromontaj Bucuresti, la cea de "Am castigat! Am castigat, Mihaela, dragostea mea..."; tot ROMANUL i-a trimis cu manuta lui in Parlamentul European pe Gigi pac-pac, pe Vadim-medicamente si pe EBA-succesuri si...nu mai departe de momentul actual, tot ROMANUL il plaseaza pe Dan Diaconescu - OTV, intre primii 4 posibili candidati la presedintia tarii.
HALAL NATIUNE; MISTO POPOR!!!
Deci? Ce e ROMANUL?
Anonim a spus…
Ma simt mandru ca sunt elevul dumneavoastra
Georgiana a spus…
Stefan,cand am sa te vad pe strada am sa te rog sa mi-o spui in fatza.La fel si mama ta.Ati demontrat ce oameni culti sunteti.Am sa tac,sa nu spun mai multe despre tine ca eu nu sunt asa.;)Cat despre ce am scris despre Marx si Engels,era vorba despre gandirea voastra de 2 lei.Va aduceti aminte de ceea ce era,si tot asta vreti.Educatia din familie imi demonstreaza multe:))Imi vine sa rad,sincer.Wake up!!!Nu vreti sa ma si dati in judecata ca sustin acest partid?:))))Pentru voi orice este posibil.Si despre chestia cu omoratul..hmm:-?cineva se crede in Texas pe aici.Buhusi Dreams...ati demonstrat cat va duce capul!!!Respect!!!Multumim ca ne faceti publicitate:))....!!!!
Anonim a spus…
Uite ma,marele actor de 2 lei,care rage pe scena si rade lumea de el.Ceom inteligent te dai tu.Pentru ce critici tu?Ce ai tu cu tinerii acestia?Si copilul meu e in PDL,si?Sunt bugetar,dar ce vina are copilul meu?Ca de cand e in partidul acesta,are mai multa ambitie,nu este vorba doar de distractie,dar e grupul lor,socializeaza,invata lucruri noi.Stiti sa va dati cu parerea dar stiti macar ce e in mintea lor?Vedeti-va de familia voastra,ca nu ati fost sfinti nici voi.Sa nu incep sa deschid subiectul,ca nu ma apuc acum sa va fac de ras familia.Uitati-va la voi.cine ati fost,si lasati-i pe altii sa isi vada de treaba lor.
drezmir a spus…
Salut

O intrebare sincera la care chiar vreau sa-mi raspunzi.. daca timpul iti permite.

Te stiu de cand "stateai la coada la lapte".. cum foarte frumos zicea cineva pe blog intr-un comentariu.
Poti sa-mi explici ce te-a inflamat asa de tare.. de se ajunge la injuraturi la persoana ?. Cred ca un pic de bun simt in exprinare nu ar strica.

Scrii intr-un comentariu.. ca e blogul tau..si asa vrei tu...

Tu cum te-ai simti daca pe alte bloguri.. cineva binevoitor.. cum esti si tu s-ar apuca .. spre necinstea lui... sa te injure pe tine.

Pana la setul de injuraturi cu dedicatie aparute pe blogul tau.. in urma ultmului articol postat... blogul arata destul de bine sa zic asa...

Iti foloseste la ceva un astfel de rating?.. nu prea cred... dar daca tu crezi .. asa o fi.. tu stii mai bine cum trebuie sa procedezi.

Acum se pare ca se va transforma in ceva "obisnuit zilelor noastre" - cu limbaj colorat. Daca asta ai vrut asta ai obtinut.

Probabil ca jignind oamenii din acelasi oras cu tine cu care este posibil sa te intalnesti zi de zi .. crezi ca faci o gluma buna sau devii actor intr-o piesa de teatru. E o piesa de tearu proasta sa zic asa.

De ce nu incerci sa pastrezi o relatie de normalitate... de buna cuviinta (fara injuraturi la adresa cuiva)?.. si cred ca doamna profesoara sigur te-a invatat asa ceva.

In cadrul PDL Buhusi vom incerca sa prevenim atacurile la persoana, noi nu intentionam sa jignim pe nimeni. Daca vom fi injurati in continuare de pe blogul tau asta este. Cred ca te simti mandru de "injuraturile" adresate oamenilor din PDL Buhusi prin intermediul tau. Felicitari.. ai realizat un lucru util care va schimba soarta tarii si a orasului :))

Exista intr-adevar dreptul la opinie, dreptul la intrunire.. si poti fi sigur ca stiu legislatia in vigoare..... insa nu cred ca este reglementat si atacul la persoana.

Spre deosebire de lucrurile generale despre partidele politice.. oricare ar fi ele.. poate stii ca organizatiile locale ale oricarui partid incearca sa dezbata si sa analizeze problemele de la nivelul localitatii si sa promoveze anumite proiecte de interes local.

Spre cinestea lor... pana acum numai cei din PSD au facut acest lucru.

Acum lucrurile s-au mai schimbat un pic. Pe mine si PDL Buhusi in forma acutala chiar ee intereseaza parearea tinerilor.

Impreuna cu tinerii vom analiza proiectele de HCL si vom propune proiecte care sa contribuie la buna functionare a orasului.

De parerea fiecarui cetatean a orasului "chiar daca nu a prins coada la lapte".. trebuie tinut cont.

Iata un argument care probabil pentru tine "nu este un argument plauzibil".. calculatoarele au aparut pe piata in Romania cam prin '95.. cand eu eram student. Acum generatiile de elevi de de clasa a 2, 3 etc au deprinderi in utilizarea tehnicii de calcul. Sunt cu vreo 10 ani inaintea generatiei tinere "care astepta la coada la lapte". Din unele puncte de vedere .... noua generatie reprezinta echivalentul generatiei varstnice in perioada "laptelui".. asa ca de parerea lor chiar ca trebuie tinut cont... sau e prea complicat algoritmul ?

Tie chiar iti place cum arata orasul Buhusi ? Mie nu. se poate si mai bine. Te deranjeaza ca eu si altii ca mine incearca sa analizeze ce se intampla la nivel local? Oricare ar fi raspunsul.. sa stii ca nimic nu ne va opri sa facem lucruri utile.

In rest e ok.

Salutari si incearca sa pastreazi un blog "curat de mizerii in exprimare".

dr. ing. Rezmires Daniel
Vicepresedinte PDL-Buhusi
SteFUN a spus…
Domnule Doctor Inginer Rezmires

Va spun respectuos ca sunteti demagog si ipocrit. Nu sunt injuraturi, ca vad ca nu faceti diferenta. Daca spun "habar nu ai" .. asta e injuratura? Daca spun "esti mai prost ca limba rusa" este injuratura?:)))) este un raspuns cel putin delicat atunci cand mie si familiei mele ni se explica de Marx de cineva care habar nu are de marx, habar nu are ce a tras mama mea pe la securitate si harab nu are de zilele lui pe Terra. Cand cineva imi spune ca EU tanjesc dupa comunism sau mama mea care a fost chemata la securitate ca asculta Pink Floyd si se uita la Video.. Cred ca Georgiana ar fi ajuns o buna Pecash in acest orash si dumneavoastra, domnule Rezmires, ati fi un bun Gheorghita pentru orash. Asta e pentru cunoscatori.
Spun si sustin ca sunteti un Mare Impocrit pentru ca NU cititi injuraturile pe care le citesc pe blogul meu de la toti pedelistii, care nici nu stiu sa ma injure corect, la adresa mea si a mamei mele. Uita-te, Tovarashe Rezmires, mai bine la comment si vezi cum se exprima tineretul PDL-ist la adresa mea sau cum ne injura aici, pe blog si apoi vorbeste de mine si da-mi lectii de deontologie. SCRIE clar ca nu ma pretind nici eu nici mama jurnalisti. NU! spun lucruri din viata mea si am luat atitudine mai ales la mitocanie si la minciuna. Va deranjeaza asta? A ridicat doamna Zaharia o provocare de dezbatere, NICIUN pdl-ist nu a avut tupeu sa raspunda oficial la provocarea pe care o filmam si o televizam si cu asta puneam punct filialei PDL buhusi.

vezi ca iarasi vb de Buhusi si nu am treaba cu asta in articol.. divagarea subiectului - scoala PDL

Treaba cu "coada la lapte" nu era cum te faci ca Nu ai inteles-o domnule Rezmires... Domnisoara Georgiana mi-a spus ca sunt comunist si eu si mama dar ea nici nu stie ce e ala comunist si precizam ca nu am intalnit-o la coada la lapte unde eram eu la 5 ani si cand am ajuns in fata nu mai aveam sticlele:). Nu am scris ca de parerea tinerilor sa nu se tina cont. Daca nu credeam in tineri crezi ca mai eram atatia ani ca voluntar in ARDOR? Mai ajutam atatia tineri sa se exprime liber si ii incurajam sa argumenteze parerea? Nu imi raspunde la intrebarile astea ca iarasi o sa ma intrebi de cainii comunitari din Buhusi..

Pana sa ma acuzi de ceva intereseaza-te despre mine. Si tu domnule Anonim... Am terminat 2 facultati fara pile si fara sa pup pe nimeni undeva sau altundeva. Mi se propune zilnic sa intru in orice partid si refuz! am facut stema orasului si nu am fost platit si nu am dat in judecata pe nimeni tocmai pt ca e pentru orash. AM facut 2 mari evenimente pentru Buhusi si buhuhesi FARA IMPLICARE POLITICA!!!!! si lumea stie cine sunt aici. Daca boc mi-a blocat posturile in teatru eu unde sa ma angajez?

vezi cum joc teatru pana sa spui cum sunt ca actor. bun simt.:)

pt ultimul anonim: Daca te cheama Basescu te rog sa publici ce vrei despre mine si familia mea. Eu am scris de familia Baselu nu am scris de familia X si Y din Buhusi. Totusi ma sucesc si te rog, Daca ai dovezi .. repet CU DOVEZI, nu acuzatii in vant, sa publici ce vrei tu despre mine si despre mama mea pentru ca nu am facut niciodata un compromis. deci nu ai ce publica. Amenintarile astea mergeau la alte persoane ce au scheleti in dulap nu la mine si mergea pe vremea de dinainte de "89.

Un singur aspect mai precizez. Acum ceva vreme am mai scris un art despre PDL Buhusi. Atunci am citit un articol scris de un PDL ist care scria INGROZITR pe un site oficial despre un contracandidat "avorton politic" si cu injuraturi de mama!!!! atunci nu va deranja asta. Atunci nu erati deontolog????.. Atunci nu ati luat atitudine sa spuneti ca liderii din PDL Buhusi injura ca usa cortului. Acu o sa spuneti ca e alta conducere la Buhusi si o sa revolutionati Romania de la Buhusi:))
SteFUN a spus…
part 2

A disperat ca v-am refuzat la partid si ca nu am facut munca pentru PDL? Ca nu am vrut sa transform evenimentele mele in evenimente PDL cum mi s-a propus? Apoi ati zis ca sunt PSD-ist. ati vazut ca nu scriu de bine de Turcea pe blog si mi-ati spus ca NU sunt PSD-ist.. NICI voi nu stiti, dragi PDL-isti ce sunt si cum sa ma mai injurati... NU sunt in politica si ultimul partid in care o sa ma inscriu o sa fie PDL in viata asta!!!!

Concluzia Draga Doctor Inginer Rezmires (fin al unui cumatru al unui presedinte al unui partid la care esti vicepresedinte ca doar totul e pe rude aici) te rog uita-te in ograda partidului pana sa fii deontolog cu mine si ipocrit.
Anonim a spus…
:)))))))))))))))))))Esti prost de ragi Stefan!!!...ma lasi?iar faci pe desteptul?
bunica a spus…
Se poate observa in majoritatea discursurilor pdl-iste de aici, ca singura replica pe care o pot aduce este "multumin pt publicitate":))))atat puteti???DA, atat puteti!

Cand partidul pe care il slujiti cu atat ardoare, mediocrilor, este atacat din toate partile, se astepta probabil sa veniti cu argumente contradictorii,sa va aparati CAUZA AIA MARE pe care tot ne-o fluturati in fata.
Dar nu aveti cu ce argumente sa veniti, nu aveti replica, doriti sa inchideti gurile altora cu texte de genul "respect,cata publicitate ne aduceti" si atat.Pentru ca mai mult nu puteti, si sa nu gasiti acum pretexte de genul "nu dam atentie la asa prostii", pentru ca la cat v-ati umflat dupa articolul asta, E CLAR ca ati dat atentie, va pasa si VA AFECTEAZA( comfortul psihic, bineinteles, nu altceva).
Ajung sa imi dau seama ca nu e vorba de spalat de creiere, nu e vorba de indoctrinare, nici de manipular, e vorba de INDOBITOCEALA!!
Anonim a spus…
Pentru Georgiana:Nu te mai lauda ca ai tot ce vrei...poti avea de toate ca fata tot aceeasi o ai...e la fel ca noaptea... in PDL sunt numai oameni insemnati...
Simplu cetatean a spus…
Domnule Doctor Inginer Rezmires

Scuzati-mi indraznirea, dar imi puteti raspunde la cateva intrebari?:

1) De ce s-a scumpit benzina?
2) De ce tata e somer?
3) De bunicilor mei le s-au taiat din pensii?
4) De ce mama e in Italia?
5) De ce tinerii absolventi ai facultatilor DE STAT, nu private pleaca in Italia?
6) De ce s-a marit TVA-ul?
7) De ce suntem reprezintati in parlamentul european de EBA?


Si ce face-ti dvs. la PDL Buhusi in acest sens?
Anonim a spus…
Acest articol a fost interpretat rasucit, asemeni unui melc in cochilia sa. Multi nu au inteles despre ce se vorbeste aici. Este exact ca in bancul acela:'Esti o proasta si o curva si mai stiu eu ceva despre tine!" Este o mare diferenta intre acuza si insulta. De buna seama, articolul a facut mare valva...nu stiu daca asta e bine sau rau. Cert este ca unii oameni s-au simtit cu musca pe caciula si au inceput sa atace, nestiind ca cine se scuza se acuza. Bla bla bla, partidul..Ceausescu...Romania. Daca fiecare om ar face niste schimbari in dreptul sau, lumea ar arata cu totul atfel, per ansamblu. Nu cred ca cineva se trezeste dimineata si se gandeste prima data la omenire si apoi la propria-i persoana. As putea sa dezvolt ideea, dar nu cred ca ar avea rost. Nu cred in partide, cu atat mai putin in atitudinea bonoma si altruista a membrilor lor.
Ce n-am inteles absolut deloc este faptul ca v-ati apucat sa-l jigniti pe Stefan, ca e actor prost, ca joaca teatru...etc. Scuzati-mi exprimarea: dar ce-are scula cu prefectura? Nu mai repet bancul de mai sus. Eu zic sa va linistiti cu totii, sa lasati injuriile si daca cineva chiar crede ca poate face o schimbare pentru romani, sa se apuce de treaba!!!!!! ACUM ar fi un inceput bun.
Numai bine tuturor!
Ciprian Zaharia a spus…
Buna seara cititorilor si scriitorilor acestui blog.
Nu mi-am cerut permisiunea gazdei sa intervin, insa, cu scuzele de rigoare, incerc sa va adresez cateva cuvinte.

Pentru cei care un ma cunosc, numele meu este Ciprian Zaharia, profesor si presedintele ARDOR Moldova (Asociatia Regionala de Dezbateri, Oratorie si Retorica) asociatie afiliata OSI - New York. Programele noastre se adreseaza tinerilor, carora le propunem participarea activă la viaţa societăţii prin promovarea şi dezvoltarea abilităţilor necesare într-o societate deschisă: gândirea critică şi deschisă, toleranţa faţă de opiniile adverse, abilităţile de comunicare eficientă, lucrul în echipă, etc. Toate acestea se pot dobandi folosindu-se metoda dezbaterilor (debate)

Respect punctele de vedere ale tuturor celor care si le-au exprimat aici, mai sus.
Salut interventiile voastre chiar daca pe alocuri au fost prea incisive, exagerat de deschise, unele partinitoare, multe din ele triviale, cu patima, altele pline de intelepciune iar altele neproductive.
In esenta, s-a incercat o forma noua de comunicare, de multe ori fara bariere.
In opinia mea, aceasta discutie trebuie sa se “aseze” , sa ofere un “rost”, sa aiba o finalitate.

Dar cel mai intelept ar fi sa-i punem punct si sa ne continuam viata, caci in acest moment avem multe greutati de trecut.

La baza tuturor acestor discutii a stat un concept dobandit prin revolutie de romani : Democratia.
Acest concept a fost cel mai bine definit de un tip inspirat printr-o maxima care-i poarta numele :

MAXIMA LUI DAVIDSON : DEMOCRATIA ESTE ACEA FORMA DE GUVERNAMANT PRIN CARE FIECARE PRIMESTE CEEA CE MERITA MAJORITATEA.

Din pacate(fericire) , dupa caz, asta este realitatea.
Va multumesc pentru rabdare,
Ciprian Zaharia, buhusean de profesie
Lucian2050 a spus…
Eu sunt un fan al acestu blog cred ca de la infiintarea lui.Practic am adresa salvata ca sa-mi fie usor sa intru de pe pagina de pornire a Google Chrome si mereu am citit cu placere intamplari din viata fostului meu coleg de facultate,bancuri haioase,am vizualizat poze interesante si am ascultat melodii placute.
DAR,acesta este primul articol cu adevarat politic scris(culmea,nu de Stefan..)si deja simt ca "nimic nu va mai fi la fel",practic parca ceva din frumusetea si interesul blogului au scazut..Iertati-mi comparatia,dar e la fel ca atunci cand cunosti o fata,ai o parere buna despre dansa si afli ca a facut sex oral cu putin timp inainte..Chiar daca e la fel,imaginea se deterioreaza in subconstientul tau!
Cred ca si in acest articol adavarul este undeva la mijloc,adica ambele parti au dreptate in ce le priveste, o parte au avut de pierdut de pe urma guvernarii PDL,prin diminuarea salariilor,a sporurilor si prin imposibilitatea angajarii, o alta a avut de castigat:functii,respect,pozitii in comunitate..
Parerea mea este ca "pleaca ai nostri,vin ai nostri,noi ramanem tot ca prostii",adica toti oamenii actuali din politica sunt la fel si nu stiu daca ati observat sunt ACEEASI din '90,aceeasi ministri ai sanatatii ingineri,ai agriculturii doctori si ai mediului unguri..
Ca o rugaminte finala pentru Stefan ar fi sa nu continue seria articolelor politice pe blog pentru ca ar deveni un blog ca multe altele,aservit unor interese,oricat ar incerca sa ramana impartial si sa continue povestea frumoasa inceputa pe blog odata si continuata pana la acest articol!
radu a spus…
aveti mare dreptate doamna profesoara ....sa cam ales prafu de tara asta
GoangaSS a spus…
SA VINA REGELE...
Crina a spus…
S-a stins si "luminita de la capatul tunelului". Am sperat ca vom vedea chiar si o singura generatie de politicieni adevarati dar....
Adnana a spus…
Slavesc ziua cand am ales sa ma duc sa spal WC-uri in Italia. (mentionez ca am terminat o facultate de stat...degeaba). Va salut cu multa stima doamna profesoara.
Anonim a spus…
Tinerii din Pdl au fost inrolati pentru a fi folositi in campaniile electorale ce vor urma anul viitor,cu toate aste nu imi pot imagina cum s au putut duce sa sustina un partid in fruntea caruia se afla Basescu si gasca lui indiferent de ce intentii (bune) ar avea acestia pe plan local.... ma rog . SA VA FIE RUSINE.
Radu a spus…
Parerea mea este că sunteţi nişte nebuni plictisiţi. Însă cred că aţi putea face un subiect bun pentru producătorii de la OTV. Chiar o sa le da link-ul acestei postări. Încă odată: nebuni şi plictisiţi:) Merci!
drezmir a spus…
Salut
Vad ca esti superexpert in toate. Spui ca ai facut 2 facultati. Felicitari. Intrebare la ce iti folosesc ?. Ai luat cumva un oscar si nu stiam... scuze.

Spre deosbire de tine care in timpul zilei nu prea ai ce face eu muncesc si nu prea am timp de blogarit.. ca sa fie pe limbajul generatiei PRO din care faci parte.

Si eu am tot doua (ca sa nu ti se para ca ai fi singurul - in domeniul tehnic si un PHD) si lucrez in proiectare la o multinationala.

In cazul asta e 2 la doi.

Sa trecem mai departe. Daca eu iti scriu in mod politicos cred ca asa ar trebui sa raspunzi si tu. Lipsa de buncuviinta s-ar putea sa iti dauneze in cariera.. ca un sfat pentru viitor, dar dupa cum observ.. nu ai nevoie de sfaturi.

Din respect pentru parintii tai .. nu te trimit unde ti-e locul de data asta (Tovarase artist).. adica la invatat - pregatestete pentru carieira sau apucata-te de altceva din care sa poti scoate bani.

Tu crezi ca toata lumea are timp de dezbateri? Propunerea mamei tale este interesanta. Cand voi avea timp o voi onora - insa dupa luna martie pentru ca trebuie sa plec intr-o delegatie de afaceri in India si apoi in Singapore. As prefera sa avem o discuie civilizata. Crezi ca e posibil ?

Spune-mi daca iti foloseste.. te ajut cu placere.. daca nu iti foloseste deasemenea te rog sa-mi spui.. ca nu prea am timp de stat pe bloguri.

Deocamdata atat si cred ca asa cum spunea domnul profesor.. ar fi util de inchis subiectul si sa revenim la lucrurile concrete pe care le avem de facut fiecare.

Toate cele bune
SteFUN a spus…
Domnule Inginer Doctor Dezmir,

Nu ai raspuns la NIMIC din ce am scris eu. Din punctul meu de vedere nu ai inteles (nu ai vrut sa intelegi) nimic din ce am scris.
asta e o metoda PDL-ista .

Am destula treaba dar imi fac si de blog

As vrea sa ma treaba si in teatru mai multa dar BOC (pretenul tau) a blocat posturile.. stiai?

Cand o sa invatati, domnule doctor inginer doctor docent, sa raspundeti la ce scriu si nu aiurea pe pereti atunci o sa mai vorbim dar pana atunci o sa citez un clasic "am treaba".

Absolut Niciun PDL-ist nu a raspuns la Niciun punct adevarat pe care l-am ridicat sau la nicio problema ADEVARATA, ancorata in realitate, pe care am pus-o eu sau altii aici in commenturi. In afara ca am fost atacat si eu si mama si Turcea (desi nu se vorbea despre el) nu s-a raspuns la nimic. Atat puteti?
Slab!!! foarte slab..

Domnu' inginer doctor docent, continui sa cred ca sunteti Ipocrit si demagog de prima clasa si exprimarea dvs din ultimul comment, in care evitati sa rasp la mesajul clar al meu (si "evitati" sa vedeti tonele de injuraturi pe care le iau) va pune poza langa cei doi termeni in dictionar.

Iarasi ati inteles ca v-am injurat dar nu e asa... Folositi dexu de data asta ca 2 facultati nu v-au ajutat sa intelegeti ca nu v-am injurat niciodata ci v-am arata, intr-un mod ironic, cum sunteti dvs in partid si cum va comportati cu societatea civila, atata cat este ea in Buhusi..
Anonim a spus…
Stefan,

Tu chiar nu mai scrii nimic ste-FUN pe blog? Pe mine ma lasa rece politica (e plina de RAHAT -se stie). Cand te bagi in RAHAT, incepi sa puti.

Carmen,

Te bati cu morile de vant.
Pentru elevii tai: ispita promovarii (si a obtinerii unor beneficii intr-un mod facil) pe linie de partid este mult mai puternica decat promovarea realizata pe forte proprii, a intelectului. Din acest motiv unii dintre elevi vor urma caile politice. Altii o sa fure, pentru ca este mai facil decat sa munceasca sau sa invete. Altii o sa cante manele, etc.
Pilda semanatorului, se poate aplica si in acest caz (depinde unde cade samanta).

PI
Anonim a spus…
Hai ca pana la urma m-am distrat putin.
Citind comentariile de mai sus, mi-am adus aminte de urmatoarea perla: “M-am certat si cu Mitica Dragomir, dar fara jigniri. El m-a facut oligofren, eu l-am facut zdreanta, dar nu ne-am insultat.” (Gigi Becali)

Toti "cetatenii" din Buhusi se pricep la tot si la toate; inclusiv politica, care nu este barfa (a trecut pe locul 2). Aceste lucruri imi aduc aminte de ce am plecat din acest minunat oras.

PI
drezmir a spus…
Mersi pentru observatii. Daca ti-a blocat Boc postul ia-te de el nu de cei din Buhusi. Ti-am blocat eu vreun post, vreounul din membrii pdl buhusi ti-a blocat tie ceva.

Seamana vant si ai sa culegi furtuna.. para era o replica .. tu stii mai bine ca tu esti expertul.
Te-am atacat eu pe tine sau pe parintii tai?. Spune.

Oare de ce ai incasat multe injuraturi in ziua de azi ?
Iata explicatia .. echivalenta la seamana vant si culegi furtuna...
Daca un Nimic scrie nimicuri despre nimic cu nimic i se raspunde nimicului.... tare nu?... sau cool cum ai zice.. cred ca merge implementata ca replica intr-o piesa.. dupa ce se deblocheaza locul.

Tu chiar crezi ca nu ai alta sansa de a te afirma.. in loc sa dai loc la discutii inutile. Tii chiar asa de mult la postul ala care zici ca l-a blocat Boc?. In privat ai incercat ? Esti in stare sa lucrezi in privat? .. sau astepti obladuirea statului asa cum v-a invatat Ceasca si cu Bunicuta?
Tu ai idee cat timp trebuie sa munceasca intr-o fabrica un muncior ca sa te plateasca pe tine care nu produci nimic care sa ramna perpetuum inregistrat in memoria colectivitatii.... De unde crezi ca iti vin banii de la stat.. din luna ? Coboara baietas cu picioarele pe pamant.

Dupa ce ai sa te intretii singur atunci sa dai lectii altora.. si ca sa inchei ca m-am cam plictisit de conversatii savante.

Propunere.. iti promit eu ca vorbesc cu ai mei din pdl.. sa nu te mai injure pe blogul tau.. daca nici tu nu te legi de cei din organizatia locala fara motive intemeiate. Daca fac chestii naspa chiar te rog sa semnalezi.

Tu iti dai seama ca ai facut fara sa vrei un bine PDl-buhsui ?. In logica ta de actor iti dai seama ca acum s-a aflat ca in Buhusi exista PDL ?. Ai interpretat rolul cu succes (din culise se auzeau aplauze si hohote de ras)... lucru despre care nu se prea auzise in ultima vreme

Iti convine sau nu... eu reprezint o organizatie .. si daca te iei fara motiv intemeiat de careva dintre noi.. fara sa prezinti dovezi concrete.. fac 100 de bloguri pline cu discutii despre oprea maiastra pe care esti pe cale sa o realizei.

Totul are o limita.. stea stralucitoare de pe brodway. Ne vedem la Cannes. Eu o sa aplaud cand o sa calci prima data pe covorul rosu =)). .. sau el pe tine

Saracul omulet chiar a crezut pentru o zi ca stapaneste situatia..... =))... c'est manifique, brillant.

Eu tot am incercat sa te fac sa te abtii dar nu ai vrut..

Ai picat singur in capcana ta... de aceea inca odata.... daca nu vrei sa fii cicalit nu cicali pe altii.. sau ceea ce tie nu iti place altuia nu-i face........

Asculta sfaul tatalui tau (un om respectabil).. si renunta cel putin pentru o zi la subiectul asta. Ne spunem cuvinte care nu isi au locul.

Sunt de acord ca ai mei sunt cei mai rai, sunt paria, sunt cum vrei tu .. daca te multumeste... ma enrveaza la culme cei care insista in prostie.

Apropo stii de ce nu ai tu loc de munca sa zicem in buhsui in domeniul in care te-ai pregatit ?

Iti zice un inginer .. pentru ca fabrica unde lucrau atatia oameni a fost distrusa de altii si superbul parc industrial relaizat , deplin functional si toate etc-urile de rigoare nu permite locuitorilor sa obtina pe plan local venituri suficiente ca sa vina sa-ti vada tie interpretarile remarcabile si sa construiasca un teatru care sa-ti poarte numele precum are onoarea Florin Piersic la Cluj.

Crezi ca bloguind asa fara folos ai sa-l ajungi si ai sa-l intreci vreodata pe F Piersic?. Ala e un om care munceste si nu freaca menta ca tine.. facandu-ma pe mine sa-mi pierd timpul in sprijinul organizatiei mele pentru ca steaua de la Hollywood nu are treaba ziua.

Nopate buna si spor la ceea ce vrei tu sa realizezi in viata.
SteFUN a spus…
draga Domnule Inginer premiul Honoris Clauza Doctor in Shaibe neinventate (finul unui cumatru al presedintelui partidului care te face vicepresedinte la Buhusi),

Inca o data imi dovedesti ca mintea ta de inginer nu intelege Nimic din Nimic.

prietene, DACA TU INTELEGI CA ARTA INSEAMNA PRODUTIE LA SAIBA ESTI .. offf esti doar inginer..
prietene habar nu ai de teatru si cum functioneazaa el.. Nu ma iau de saibele tale de inginer ca nu ma pricep si nu e treaba mea asa ca nu vorbi de teatru. Florin Piersic te-ar scuipa teatral in fata daca ar citi ce ai scris despre actori.

NU muncitorul imi da mie sa mananc pentru ca eu NU PRODUC saibe mai Dezmir... nu pot sa cred ca scrii asa ceva la comment.. EU PRODUC IN TEATRU CEVA in afara de un act artistic.. ce sa iti vorbesc tie, inginer de shaibe despre poezie, despre sorescu si sosetele cu diamante sau despre universul fara margini ale lui Cehov.. ramai la shaiba!

ma intretin singur de multi ani. Fac mobila din pal, pun gresie si faianta, pun parchet, am muncit pe santier si am scris lucrari oficiale, fac steme si specvtacole, am lucrat la piese independente de teatru de succes... fac bani cu munca asa cum stiu dar nu renunt la munca mea si la visul meu: Teatrul. Dar ce sa iti explic tie despre astea DACA tu ma compari cu muncitorul si cat munceste el pentru mine?
La teatru mergi si platesti bilet? banii aia se duc la muncitorul de la saiba?

prietene daca pictez ( ceea ce fac, daca te uiti am si un blog cu o tona de tablouri de-ale mele) spui ca iarasi nu produc, daca eu cant (ceea ce fac si uita-te ca am postat cum cant la sax la un spectacol la care, SURPRIZA AU VENIT OAMENI) spui ca NU PRODUC.. cine e comunist acum?
prietene nu ma tine nimeni sunt foarte ancorat in realitate. Ultimul specatcol s-a facut cu casa inchisa. Am scos 60 de bilete la vanzare si am vandut 100.
La Buhusi. INTELIGENTULE intereseaza-te despre mine inainte sa vb ca habar nu ai ce vorbesti. Arunci cu rahat fara sa stii despre mine.

Aici articolul era despre altceva dar TU divaghezi mult. Am scris ca ma injra membri PDL pentru ca ma acuzai ca EU injur.. deci esti in continuare Ipocrit si demagog, demagogule care esti tu demagog.

Eu nu am vb aici despre ingineria ta, vorbeam despre metode de a atrage fripturistic niste elevi la PDL si tu ai inceput sa vorbesti despre actorie.. de ce? numai ca sa spui "ba pe-a ma-tii!?"???? Penibil!!
Profesoara Carmen Zaharia a spus…
Dragul meu John,

Am incercat sa intaresc samanta pentru a rezista si la conditii, influente nefaste. Cred ca e datoria mea de profesor, adica de bugetar care nu produce nimic, asa ca actorii- asta imi aminteste de activistii de partid din vremea lui Ceausecu, pentru ca si ei tot asa spuneu.
Daca voi constata ca samanta cade mai mult prin balarii, ca acest oras va deveni in proportie covarsitoare de culoare orange, atunci, probabil, voi onora invitatia Ralucai si voi pleca in Bahrain (alti profesori din Buhusi e posibil sa fie mai norocosi ca mine si sa plece mai repede tot acolo). Tu muncesti acum intr-un oras care a gazduit si canadieni- alta viata. Dar in restul Romaniei, dupa cum constat, se intampla lucruri oribile si teribile. Conceptia conform careia artistii si bugetarii, in general, nu produc nimic s-a concretizat in actiunea lui Basescu, preluata cu sarg de pdl, de a crea conditiile pentru ca nesimtitii de pensionari si de bugetari sa iasa din sistem sau din tara(sunt diferite cele doua, pentru ca una e sa mori si alta e sa traiesti "afara")
Tinerii din pdl, observ, gandesc la fel.
Sunt foarte pesimista, mai ales ca am mai trait asemenea nenorociri de mai multe ori.La cei peste 50 de ani ai mei, la ce sa ma mai astept? Poate vor incerca si cu cianura, ca merge mai repede.Chiar nu vad ce se mai poate face, pentru ca e vorba de mentalitate.
Doamne ajuta si da gandul cel bun oamenilor!
Simplu cetatean a spus…
Domnule Doctor Inginer Rezmires

Se pare ca inecercati sa deviati discutia la chestii subiective.

Si vad ca nu prea aveti timp la a imi raspunde la intrebarile de mai sus.

Acest lucru spune mult despre politica dvs, chiar si de pe plan local. Tipic lui Basescu

Multumesc pentru raspunsuri!
drezmir a spus…
Buna ziua,

Pentru "Simplu cetatean". Daca puteti reaminti care sunt subiectele la care doreati sa va dau un raspuns ar fi bine. Nu am citit toate comentariile de pe blog... fiindca nu prea am timp.
Daca le retransmiteti o sa incerc sa va raspund punctual. cam in 30 minute.
Cred ca mai simplu ar fi sa transmiteti mesajul .. la care faceti referire pe adresa mea de e-mail.
Toate cele bune
Simplu cetatean a spus…
Domnule Doctor Inginer Rezmires

Scuzati-mi indraznirea, dar imi puteti raspunde la cateva intrebari?:

1) De ce s-a scumpit benzina?
2) De ce tata e somer?
3) De bunicilor mei le s-au taiat din pensii?
4) De ce mama e in Italia?
5) De ce tinerii absolventi ai facultatilor DE STAT, nu private pleaca, in Italia?
6) De ce s-a marit TVA-ul?
7) De ce suntem reprezintati in parlamentul european de specimene ca EBA?


Si ce faceti dvs. la PDL Buhusi in acest sens?
drezmir a spus…
La intrebarile acestea pot sa-mi exprim doar o parere.

1. Economie de piata prost inteleasa .. acum am inteles ca consiliul concucretei face o ancheta. Probabil ei vor lamuri acest aspect. Cred ca dansii aplica de multi ani o politica de monopol. Din cate inteleg situatia treneaza de vreo 5 ani. Cine a privatizat ... sistemul petrolifer sa raspunda pentru forma contractului.

2. Ce meserie are tatal dumneavoastra ? Daca este frezor sau strungar e posibil sa-l pot ajuta sa gaseasca un loc de munca.

3. Cred ca este o prostie sa i se taie cuiva din pensiile obtinute in urma unei munci cinstite. Stiti desigur ca exista si cazuri cand pensia reprezinta 80 % din ultimul salar. Cu astfel de pensii nu sunt deacord.

4. la intrebarea asta nu stiu raspunsul. trebuie sa o intrebati dumneavoastra.

5. Eu cred ca voi pleca in Italia, Franta sau in Belgia. Depinde de bussinessul pe care-l pot realiza.
Exista libera circulatie a fortei de munca. Stiti cred ca la multe univesitati de stat se fac materii si specializari care nu a au nici o legatura cu cererea de forta de munca de pe piata. Eu am studiat 1,5 ani in franta si este o diferenta colosala intre invatamantul de stat francez si cel romanesc. In afara de acest lucru.. nu prea mai exista fabrici unde sa lucreze (daca e vorba despre domeniul tehnic.. unde am orece expertiza). Exemplu.. fabrica de postav din Buhusi. In alte domenii nu imi dau cu parerea

6. Se pare ca explicatia oficiala este ca nu sunt suficienti bani care sa sustina domeniul bugetar in general. In mare parte tind sa cred acest aspect.

7. Din acelasi motiv pentru care se afla si Becali si Vadim...

La PDL Buhusi ne propunem sa contribuim la imbunatatirea performaneti administratiei publice locale. Atat doar.
Cel putin pe mine ma intereseaza doar ce este la nivelul localitatii in care locuiesc. Restul sunt discutii fara finalitate carora nu le dau curs pentru ca nu le pot influenta.

Toate cele bune
dr. ing. Rezmires Daniel
drezmir a spus…
Pentru "Simplu cetatean"
Legat de observatia dumneavoastar anterioara..

Eu lucrez la piatra neamt si nu stau tot timpul in fata calculatorului. Mai am si productie de facut. Aici lucrez cu vreo 120 de oameni... si comenzile pentru export sunt multe si urgente.

Dumenavoastra interpetati cum doriti viteza de raspuns.

Intrebare : dumneavoastra lucrati in industrie si aveti de facut exporturi si de programat productie? .. ca sa va faceti o imagine a disponibilitatii timpului unor oameni?

Toate cele bune
Un simplu cetatean a spus…
La intrebarea 1) Basescu "joaca dupa cum ii canta" niste moguli cu interese, unul din ei fiind si Patriciu, de asta se scumpeste benzina.
Si ma opresc aici. Nu merg mai pentru ca nu mai are rost.

Inteleg ca va ocupati de administrarea locala...iar aia puteti sa o faceti cum vreti, buna rea...nu are importanta...Dar Cand vine vorba despre ce VA ZICE BASESCU sa faceti..nu mai e loc de doar si poate.."ordinele nu se discuta ci se executa" ...facand asta inseamna ca il sustineti pe base...care face , ce vrea el cu tara asta...(cateva aspecte le-am punctat prin intrebarile de mai sus) si "platitorii de taxe si impozite" sunt revoltati...implictit si pe partidul pe care dvs il sustineti!

O zi buna va doresc!
Anonim a spus…
Va multumesc penytru timpul acordat.
Sunte-ti unul din putinii oameni care mai au unde sa lucreze, si nu stiam ca se mai exporta cv din tara asta.
Nu voi mai reveni asupra subiectului.
Multumesc inca o data!
Anonim a spus…
Scriai undeva Stefan ca "Ultimul specatcol s-a facut cu casa inchisa. Am scos 60 de bilete la vanzare si am vandut 100."
Raspunde-mi te rog la urmatoarea intrebare: Ai inregistrat biletele de spectacol undeva? (Daca nu stii este vorba despre HG 846/2002, OG 36/2002 modificata de Legea 522/2002, precum si de Codul fiscal).
Uite ca din cate am cercetat noi, se pare ca nu...., nici la spectacolul acesta si nici la cel anterior.... Si te mai lauzi ca esti corect.
Daca am invata ca toti in tara asta trebuie sa respectam legea (nu spun ca basescu, boc, videanu, nastase, turcea, etc o respecta!!!) si am plati taxe si impozite pe tot ce producem, fara a umbla cu smecherii ieftine (gen umflatul facturilor pentru decontari), nu ar trebui sa se mai reduca salariile bugetarilor, sa se mai reduca cheltuielile, etc.
Inainte de a judeca pe altii, cred ca cel mai simplu ar fi sa te uiti intr-o oglinda si sa incerci sa iti faci asa ... "autocritica", judecandu-te pe tine.
Si a propos, te exprimi pe undeva prin comentariile tale cu "noi bugetarii". Unde ai lucrat tu ca bugetar?
Si ca sa inchei iti dau un citat din Petru Cretia: "Orice comunitate omeneasca este echilibrata, sanatoasa si prospera atunci cand se afla in ea o anume majoritate de oameni cinstiti. Tocmai de aceea e bine sa ne amintim ce este cinstea. Cinstea este, printre virtuti, una dintre cele mai complexe, pentru ca in ea se aduna si se sintetizeaza, subordonandu-i-se, multe alte virtuti. Si pentru ca ea cuprinde o arie larga a sufletului, dand un sens intregului sau, iar omului cinstit un loc inalt in ierarhia morala a omenirii, unul pe masura celui pe care, in alte scari de valori, il ocupa talentul, frumusetea sau curajul. De indata ce incerci sa adancesti conceptul de cinste, iti dai seama ca toate determinarile lui se afla intr-o relatie de esenta cu adevarul si cu dreptatea. Cinstea nu vizeaza ceea ce este profitabil ci, de fiecare data, ceea ce corespunde esentei sale, indiferent de urmari. Astfel, omul cinstit nu minte, el nu introduce in realitate o fictiune – spunand ca a facut ceea ce n-a facut si nici nu tainuieste despre sine o realitate care, stiuta l-ar putea vatama. Iar cand e vorba de altii, nu le spune ca sunt mai buni decat sunt, ca sa-i maguleasca, nici nu ascunde frauda sau abuzul: omul cinstit nu este complicele nimanui, indiferent ce pret ar avea de platit pentru asta. El nu minte nici de frica, nici ca sa traga foloase, nici macar ca sa fie interesant. Totodata, el nu spune despre nimeni ceva rau ca sa-1 defaimeze, nici nu raspandeste informatii necontrolate."
Sa-ti de domnul numai Sanatate si Impliniri!
Anonim a spus…
Scuze,
"Sa-ti de Domnul numai Sanatate si Impliniri!"
SteFUN a spus…
:)))))
am aflat ca :
1 sunteti mai multi care ma cercetati.. cercetati-ma:))
2 nu ati cercetat destul de bine

"Prietenilor" am senzatia ca metoda comunisto-securista inca functioneaza. Au ajuns pdl-istii sa imi vorbeasca de "cinste":))) MOR DE RAS

nici nu iti mai raspund pana nu cercetezi mai bine ce am platit si ce nu, intelingentule, Poirotule, Sherlochomule:)))

Penibil:)))) Cred ca sunt printre singurii oameni ce platesc la fisc:)) la reclame si spectacole drepturi de autor, o parte imi vin prin posta si unele bilete prin declaratie la primarie. Mai cerceteaza inainte sa acuzi ca HABAR NU AI ce am platit si ce nu:))))))

Spun ca sunt bugetar pentru ca , in naivitatea mea, sper ca o sa scap de Boc si ca o sa se deblocheze posurile la teatre si o sa joc intr-un teatru pe 600 de lei salariu:)
Anonim a spus…
bad kitty,bad bad kitty =))))
Anonim a spus…
Si acum se mai continua cu asta ma? Penibil!
1. Acuzati niste copii care [si ce daca sunt in pdl] nu au absolut nici o legatura cu deciziile care le iau cretinii de la guvern. Aveti fixati bine ochelarii aia de cal si nu puteti face diferenta intre local si national.
2. Si ce daca or sa faca si un grup de deebate la partid? Dar unde scrie ca nu au voie sa puna in practica ce au invatat la scoala? Dar de ce dracu ii mai invatati atunci, ca sa puna in aplicare unde va comvine d-voastra d-na profesoara? Asta suna a discriminare! Ce conteaza ce culoare politica au?
3. Vorbeati foarte mult de dovezi si alte treburi, dar dovezile voastre referitor la mita aia pt aderare pdl unde sunt? Dovezile conrete nu vorbe gen "mi-a zis x-ulescu, cutarescu si etc-escu".
4. Dragi tineri pdl-isti, serios, invatati sa va exprimati si sa scrieti corect. Unii din voi ce ati comentat pe aici chiar aveti nevoie de asta.
5. Daca va bateti cu pumnul in piept ca voi sunteti altfel..taceti si faceti, sa se vada si poate..poate este o sansa sa fiti priviti dincolo de culoarea politica.

Nu tin cu nimeni! De fapt urasc si eu la randul meu guvernarea, partidul pdl, dar urasc acele filiale care au adevarata putere, seniorii aia care manevreaza tot, nu copii. Ei pot avea o sansa sa schimbe ceva [desi pare mica, dar nu se stie niciodata]. Si cele mai drastice schimbari tot timpul vin din interior. Asa cum toti am spus in fiecare an de la 89 incoa' "poate poate o sa fie mai bine" asa puteti spune si acum "poate poate copii astia au un cap pe umeri si pot schimba ceva". Tot ce puteti face e sa ii ajutati, pe ei nu pdl-ul. Sa ii invatati sa selecteze si sa stie ce e bine si ce nu, si sa poata face alegerile corecte.
Asta e parerea mea! Desi d-na profesoara are dreptate in sensul dansei si copii au dreptate in sensul lor. Nu va descarcati amarul pe copii, iar voi copii demonstrati-le ca nu sunteti papusi ale lu' base; cel mai important: AVETI GRIJA SA NU DEVENITI!
al 95 lea a spus…
Am un sfat pentru toti cei care au scris pana acum 94 mesaje :
LUATI O PAUZA !
Mesajele au inceput sa devina penibile. Chiar ma intreb : Voi cand mai aveti timp sa munciti, ca vad ca in clanta stati bine.
Hai, treceti la munca sa omoram criza, succesuri marete bai !.
Anonim a spus…
se pare ca doamna profesoara Zaharia a zruncinat putin blog-ul lu Stefan....am citit chiar toate comentariile, voiam sa vad daca acest articol,sa-i spunem asa, a fost fondat...si chiar am ramas cu un gust amar, de asta m-am hotarat si sa scriu...De ce un gust amar? Pt ca se vede clar din postarile facute de cei din PDL, ce caractere au..copii astea injura si tot invoca tineretea si libera exprimare si opinie...din pacate o folosesc tipic PDL, injurii si pentru a dovedi ca sunt atlfel nu cum sunt :( se mint pe ei cu vb frumoase....e clar ca aceste personaje din PDL nu stiu ce e moralitatea, bunul simt, elementele esentiale bunei crestere..dar ce m-a indignat cel mai tare e ca fac parte dintr-un partid, dar cand ii critici pentru ce fac se raporteaza la organizatia locala...care sunt vai de ei..fata ce centru...macar aia mai au niste realizari in spate,la Buhusi PDL e organizatia de someri profesionisti dar cu calitatea de ingineri si directori...in fine ...oamnei buni cand va inscrieti intr-un partid duceti aceeasi politica, greselile lor sunt si a voastre, suntei reprezentantii lor in teritoriu...nu mai fugiti de responsabilitati si explicatii....asumati-va partidul...va cred ca va e rusine...da, nu e nimik...sunteti obisnuiti...daca sunteti la putere mandiria e mai importanta..ce daca aveti stomacul gol...ca doar cine e la putere..nu?...PACAT CA TINERII NU-SI DAU SEAMA CE INSEAMNA POLITICA, SI CE URATA E...mai ales daca nu au un mentor bun , care sa-i invete nu sa-i instige la rautate, dusmanie si declaratii fara o demonstratie,dovada in spate....eu zic tinerilor cand mergeti la un partid..oricare ar fi el...vedeti cine va conduce, ce a realizat, ce hram poarta...ce aveti de invatat de la el,ea...este o vb " zi-mi cu cine te plimbi ca sa-ti spun cine esti"...vreti politica, sa o faceti cu capul sus, sa puteti sa va uitati in ochii alegatorilor...nu cu minciuni,ca nu ajungeti departe...Cei din PDL sa se multumeasca de reclama de care se bucura e apogeul lor ...Tineri cascati ochii acum, sa va fie mai usor cand vreti mai tarziu sa realizati cv in viata! daca vreti normal...
Stefan, nu te mai agita ca nu are rost...e bine sa te uiti in curtea lor sa vezi ce calitate au...si domnul inginer Rezmires, nu are timp de scris pe blog..dar saracu are interventiile cele mai lungi, productia poate sa astepte e mai important publicitatea si apararea integritatii PDL-ului :)) imi vine sa rad...da na daca nu-l cunoaste nimeni nu tr sa stie lumea ca e vicepresedinte :)) e cu reclama aici ...aveti cu ce va lauda ..asa e :)) spor la productie! sa creasca economia tarii!
Anonim a spus…
Va salut dna Zaharia si va urez toate cele bune!
radu a spus…
http://www.youtube.com/user/vescanonline#p/u/1/Ptdm9LLhAEo

Las piesa sa vorbeasca in locul meu sper sa fie de ajuns ...Desteapta-te ROMANE!

Postări populare de pe acest blog

GHICITORI NEVINOVATE DIN FOLCLORUL ROMANESC

...