Ne-a părăsit Pușa

O cunosc pe Pușa de când mă cunosc pe mine. Am copilărit cu ea în casă. Venea rar pe la noi dar când venea era veselie în casă. A fost colegă cu tata și erau prieteni buni, împărtășeau multe sentimente frumoase din copilărie, multe momente ca frați care au trecut prin cea mai frumoasă perioadă împreună: adolescența.
În Buhuși, Maria Teslaru, Pușa, cum o știam noi, era un personaj controversat pentru că suntem la Buhuși... Un orășel/comună ce nu putea accepta un artist de acest calibru, nu putea înțelege vreodată un artist de această talie cu atât mai puțin un actor de Teatru Național. 

Nu îmi vine să cred că nu o să mai vorbesc cu ea. O știam acolo, la un telefon distanță. Plină de viață. Știam de afecțiunea pe care o avea dar eram sigur că nu o va doborâ. Eram sigur sigur că e mai puternică decât orice afecțiune. Eram atât de sigur că nu va avea nicio problemă să revină, încât am scris un scenariu pentru ea. Așa cum pentru Ofițer am scris special pentru nea Johnny, soțul Pușei ce a jucat în filmul meu, pentru Pușa, așa am scris un rol și pentru ea. Era doar o chestiune de timp până să facem filmul. Se pare ca nici nu bănuiam cât de grav poate fi, cu siguranță aș fi vorbit mai des dar, așa ne încurcă viața și realizăm prea târziu lucruri. Acel film nu se va mai face. Nu are cine să o înlocuiască și textul a fost scris exclusiv pentru ea.

A avut încredere în mine mai multă decât părinții mei, decât mine, decât oricine. Nimeni nu știe dar când am avut examenul la actorie, m-a sunat și ne-am întâlnit și mi-a dat sfaturi. Mi-a luat un suc La Mama la restaurant și m-a îmbărbătat, eu, un băiat de la Buhuși venit singur la examen la capitală. Nimeni nu era singur acolo... în sală. Numai eu și ea a venit, m-a luat și m-a dus ă vorbim. Mi-a zis din start că nu pune pile. Și nu a pus. A zis că-mi face mai mult rău dacă face asta. Avea dreptate. Când a aflat că am intrat s-a bucurat pentru că știam că am intrat (ca peste tot) fără pile, pe bune. În sem II am jucat Grig în Steaua fără nume. Nu i-am zis niciodată când am eu examene. A sunat ea la secretariat și a aflat. La examen a intrat și s-a așezat în față. Să mă vadă. M-am căcat pe mine! Nu îmi era frică de Ogășanu, de Eusebiu, de Maia, de Saizescu sau toată comisia.. îmi era frică să nu o dezamăgesc. Pentru că era mândră că sunt al doilea buhușean actor și că poate duc mai departe ceva artistic din acest oraș. Era, poate, și moștenirea ei. Așa că avea pretenții la mine și știam asta. Am jucat cu mai multă emoție ca niciodată și hotărâre. A ieșit mai bine decât la orice repetiție și toată lumea m-a lăudat zicând, mai în glumă mai în serios: ai fost un Grig extraordinar dar ai fost un bucureștean cu accent de moldovean. Eram atât de concentrat încât am scăpat accentul. L-am adus mult pe Ștefan acolo dar nu am dezamăgit-o. În acel moment mi-am câștigat locul de coleg artist, actor, în ochii Pușei. A fost adevăratul test și asta numai un buhușean o înțelege pentru noi suntem mai critici cu noi. Ca o familie. Nu ne menajăm. Dacă eram praf, îmi zicea. Nu direct, dar îmi zicea. Ea a văzut în mine potențialul și era supărată că nu îl folosesc în actorie. Că mă plafonez la Buhuși. Vedea o tipologie de actor care lipsea pe piața filmului românesc. Așa este dar se pare că am renunțat prea repede. Părinții mei nu au venit niciodată la facultate să mă vadă. În toți anii și toate spectacolele, numai ea a venit la cel mai important dintre ele: debutul și fără să o invit... surpriză.. ce om... Minune! Și da! Eram mândru că a venit să mă vadă. Habar nu aveți cum e să vină un actor de la teatrul Național, din timpul lui, să vadă niște copchii jucând pe o scenă ieftină cu o sală minusculă cu 30 de locuri... Câți ar veni din timpul lor? Câși ar face gestul ăsta? Și, mai mult, nimeni în facultate nu a știut de legătura noastră. Pentru binele meu.

Mi-a zis exact ce o să se întâmple la Piatra la teatru dar a mai zis că este o experiență foarte bună pentru mine. Așa a fost. M-a îndemnat să fiu membru UCIN sau UNITER și s-a îndeplinit, așa cum mi-a spus. Are un rol important și în realizarea primului meu film, Ofițer, unde soțul ei, actorul Alexandru Georgescu - Johny, joacă rolul principal și o face atât de bine, că mi-a adus acasă atâtea premii. Și acolo mi-a dat sfaturi. Chiar pe platou la filmare. Venea printre cruci, se uita de la distanță, venea și îmi zicea discret la ureche ce cred, să nu audă și trupa ce sfaturi îmi dă. 

Când aveam ceva dubii, o sunam. Am sunat-o acum două săptămâni pentru un sfat la noul film. Am insistat dar mă gândeam că poate nu se simte ok. Mă gândeam să îi trimit cadre de la film să o întreb ce putem salva. M-a sunat a doua zi dar nu eram la telefon. Așa a fost.... și acum nu mai are cine mă sfătui. De ce am nevoie de sfatul ei? Pentru că era sincer. O durea la bașcheți dacă mă supăram pentru că știa că îmi spune sincer ce crede, fiind mai bine pentru mine. Așa a fost. De fiecare dată. 

Unii spun că vorbea mult. Acești unii nu știu actrițele. În general femeile vorbesc mai mult dar actrițele și mai ales cele care sunt Artiste, vorbesc, se exprimă real, spun ce cred, te periază ironic dacă te vede idiot. 

Pușa era magică. La propiu. Ați dat vreodată o poză Pușei? Mi-a zis totul despre toate fostele mele. Eram cu câte o fată și-mi zicea : nu e pentru tine. E rece sau e bună etc etc. Nu îmi spunea o decizie dar spunea ce vede ea în acea persoană. Și vedea de fiecare dată bine. Avea puteri magice în sensul ăsta combinat cu o experiență de viață cu oameni în teatru și în afara lui, cu oameni falși care purtau măști și a învățat să dea jos măștile și sa-i vadă. Mereu și-a dorit mai mult pentru mine. 

Singurul lucru bun pe care l-am făcut a fost s propun și să insist cât de mult am putut ca Pușa să primească titlul de cetățean de onoare, chiar dacă e târziu. Acest titlu trebuia acordat acum 20 de ani. Bun și acum , chiar dacă autoritîșile sunt greu de urnit și convins. Dar nu uitați: Pușa este SINGURA actriță de teatru Național pe care a dat-o și o va da acest târg mic (mic la propriu și la figurat). 

Drum lin Pușa. Meritai mai mult din partea noastră!